miercuri, 26 octombrie 2016

HAINA NOUA PENTRU CASA BUNICILOR



      Este toamna tarzie. Sau poate iarna devreme . Cine mai stie invalmaseala anotimpurilor? Se dau toate peste cap si mi-e teama ca , incet-incet voi pierde bucuria Craciunului cu zapada...a nasului lipit de fereastra rece in asteptarea Mosului bland si bun alunecand printre troiene...Eu chiar l-am vazut o data! Si mi-a fost de ajuns ca sa cred in magia lui o viata intreaga...
    Dar anii au trecut si am inteles ca nu pot da timpul inapoi...Nu pot fi din nou copil , bunicii nu se mai intorc si nici randuiala lucrurilor nu o pot schimba eu. Insa imi raman amintirile adastate in fiecare coltisor al casei pe ferestra careia priveam , pandindu-l pe el ...

    Casa este trista fara zarva copiilor . Parintii mei sunt acum bunici , dar nepotii lor nu pot sta cu nasul lipit de geam in seara de Ajun...Deoarece casa e rece , peretii au crapat si tencuiala sta sa cada din loc in loc...E trista casa amintirilor mele...

    Ce as putea face sa o readuc la viata? Sa rasune de veselie si sa se umple din nou de amintiri frumoase? Parintii mei, dragii de ei,  ar vrea sa stea acolo si sa isi astepte nepotii in prag cu cozonac,  si mangaieri,  si povesti frumoase despre nazbatiile pe care le faceam noi cand eram mici,  si multe alte lucruri de  care sa isi aminteasca cu drag candva... Numai ca e frig afara si soba are nevoie de multe lemne pentru a incalzi macar o odaita, vantul vuieste pe la geamuri tot mai amenintator,  iar zugraveala de anul trecut nu mai tine pe peretii vechi ( motiv pentru care in aceasta perioada prefera sa se adaposteasca la oras, in apartamentul cald si primitor). Casa ar avea nevoie urgenta  de o reabilitare energetica . Numai ca lucrurile nu sunt chiar atat de simple daca vreau sa fac lucrurile "ca la carte ", avand in vedere ca este vorba despre copii si ...bunici.

    Motiv pentru care am inceput documentarea si am aflat ca inainte de a investi in materiale de constructii am nevoie, obligatoriu, de un certificat energetic eliberat de catre o firma specializata. Care certificat cuprinde informaţii despre eficienţa energetică a unei clădiri, respectiv cantitatea de energie pe care o consumăm pentru  iluminarea , încălzirea şi producerea apei calde menajere într-o locuinta. Analiza si calculele specifice sunt facute de catre un auditor energetic , in functie de nivelul de izolare termică a acesteia faţă de exterior şi faţă de sol. De ce? Pentru ca prin ferestre si neetanseitati datorate materialelor invechite ( asa , ca si la casa bunicilor mei) se pierde caldura...multa caldura . Ceea ce duce la un grad de confort scazut si cheltuieli de intretinere ridicate.

   Practic, voi primi o  termografie a clădirii,

audit-energetic avizez superblog    

care imi va spune unde ma aflu pe scala energetica , stiind ca "A" reprezinta consumul cel mai scazut de energie, de pana in 125 de kWh/m2/an si "G" este cel mai ridicat consum specific de energie, de peste 820 kWh/m2/an. Avand in vedere situatia data tind sa cred ca sunt undeva pe la "F"...





   Fundatia este inalta si bine facuta, ar trebui doar sa refac tencuiala  si sa o plachez cu piatra. Peretii in schimb , vor trebui imbracati in polistiren si tencuiti apoi cu un produs special de exterior. Deoarece tocaria este destul de veche o voi schimba in totalitate cu una noua, din PVC, atat pentru ferestre, cat si pentru usile din interior. La intrare usa va fi metalica, pentru mai multa siguranta. 
   
   Urmatorul punct sensibil este izolarea podului si refacerea acoperisului , pe care o voi realiza cu vata minerala + polistiren+ folie de aluminiu si acoperis nou , din granit ceramic artificial , obtinand astfel nu doar o izolare termica eficienta, ci si una fonica ( importanta mai ales in cazul fenomenelor meteorologice extreme). 
  
   Si pentru ca am terminat cu exteriorul , voi modifica putin si camerele, incepand cu dusumeaua veche din lemn , care va disparea si voi turna o sapa ce va fi apoi acoperita cu un strat termoizolant si parchet. Peretii vor fi reconditionati si placati si la interior  , cel mai probabil cu panouri din gips-carton. 

   Deoarece in zona nu exista nici alimentare cu apa si nici cu gaze naturale , m-am gandit sa optez pentru panouri solare care vor fi montate in spatele casei, unde exista un spatiu deschis potrivit acestui scop. 

   In acest fel va aparea in casa si o baie , dar si o bucatarie micuta prin recompartimentarea holului mare de la intrare. Legat de aceasta,  cu siguranta vor disparea scarile deoarece sunt un permanent pericol pentru copii , dar si un obstacol pentru picioarele obosite ale parintilor mei. Le voi inlocui cu un plan inclinat numai bun pentru a evita incidentele neplacute!

   Planurile fiind facute , nu imi mai ramane decat sa astept primavara pentru a le pune in aplicare .

  Iar anul viitor, de Craciun, casa bunicilor va vui de zarva nepoteilor care stau cu nasucurile lipite de geam in asteptarea Mosului drag si bun si...va zambi de fericire si amintiri frumoase adastate pe la colturi... 





Articol scris pentru SuperBlog 2016
  

Un comentariu:

  1. Cel mai bun lucru care se poate face la o casa sau un bloc vechi este reabilitatea termica.

    RăspundețiȘtergere