joi, 31 august 2017

#EUNUMAIZIC - A VENIT TOAMNA!

A venit toamna!

Diminețile sunt mai răcoroase, iar Soarele se alintă după dealuri...




luni, 28 august 2017

CLUJUL, AZI



Cu capul in nori sau doar fascinata de ei ?



marți, 22 august 2017

PESTE COPT CU IERBURI AROMATE



  Va spuneam eu ca micuta mea este mare amatoare de peste . Oricum, numai oase sa nu aiba!

Si cum am pus mana pe un somn de vreo...7 kg ( nu ore! ) mi-am zis ca merita o soarta mai buna.

Asa a iesit...

PESTE COPT CU IERBURI AROMATE





Ingrediente:
  • 6 fileuri de peste ( somn)
  • sare de Himalaya
  • piper rosu macinat 
  • seminte de mustar macinate
  • rozmarin uscat
  • marar
  • usturoi pisat
  • usturoi rondele
  • coaja rasa de lamaie
  • zeama de la o lamaie
  • chimion zdrobit
  • ghimbir ras
  • ulei de rapita
  • vin alb sec
  • Maggi Intensavor gust de legume



   Condimentele si verdeturile sunt in cantitate mica, practic cate o jumatate de lingurita.

   Mai ai nevoie de hartie pentru copt.

Mod de preparare:


   Pestele il speli sub jet de apa rece , il stropesti din abundenta cu zeama de lamaie si il dai la rece pentru 30 minute.

      Intre timp preincalzesti cuptorul, amesteci condimentele cu ierburile si Maggi si iti pregatesti hartia pentru copt, pe care o ungi usor cu uleiul de rapita.

   Condimentezi pestele cu amestecul de ierburi si il asezi pe hartia de copt asezata pe o tava cu gratar, apoi il dai la cuptor la foc mediu, pentru 45 de minute.



  Faci focul mic, asezi rondele de peste pe fiecare bucata de peste si il stropesti cu vin. Il mai lasi inca 15 minute si il servesti imediat, cu lamaie.



Tips&Tricks: uleiul de rapita este perfect pentru peste, iar vinul alb sec nu face decat sa starneasca aromele ierburilor.

 

CLUJUL, AZI



   Hitchcock ....


 

joi, 17 august 2017

HAFERLAND 2017



     Am primit cu bucurie provocarea celor de la Kaufland : să trimit o fotografie cu un loc de basm din România. Am ales un peisaj de munte. Și nu mică mi-a fost surprinderea să aflu că am câștigat un weekend la festivalul sașilor transilvăneni , Haferland.


   Am stat la un hotel de vis, sub cetatea Sighisoarei. Un hotel în care voi reveni fără nici o reținere - BinderBubi.


   Practic, de aici a început periplul nostru .
   Sâmbătă am luat cu asalt cetatea Rupea. În acordurile muzicii populare tradiționale am vizitat turnurile, am respirat aerul proaspăt al istoriei și ne-am bucurat de atmosfera de sărbătoare.


   Și pentru că eram la un pas de Cetate , am hotărât să vedem lumea prin ochii vechilor strategi. A fost o seară perfectă , mai ales că Perseidele au hotărât să ne încânte.



  A doua zi am pornit spre Criț. Organizatorii festivalului au avut inspirația să ne amintească de copilărie , astfel încât o bucată de drum am parcurs-o în căruță.


  Biserica fortificată ne-a primit cu un concert de orgă și unul susținut de fanfară.


   Au urmat discursurile invitaților de onoare, printre care și domnul președinte Klaus Iohannis.
    Branch-ul săsesc ne-a purtat pe drumuri nebănuite ale aromelor și gusturilor tradiționale. Ne-am îndestulat  cu "pită unsă cu unsoare și ceapă roșie", "cârnați fierți în moare", " sarmale în cuptor" și "Lichiu".


   Ne-am răcorit cu apă proaspătă de izvor , stând pe baloții de paie la umbra copacilor seculari.
    Copiii au zburdat în voie prin iarba proaspăt cosită, au colorat în zona de relaxare "Hei",au pictat cu degetele pe tricouri ori au savurat o limonadă sub umbrelele Kaufland.
Concertul de pian și piesa de teatru au încheiat o după amiază perfectă.

  Nu pot să vă spun câți vizitatori au fost și nici ce impact a avut ( organizatorii știu mai bine aceste lucruri) . Pot doar să vă spun că am petrecut două zile superbe în compania unor oameni deosebiți.

  Multumesc si ne revedem anul viitor!

miercuri, 16 august 2017

#CLUJUL, AZI

Un moment unic astazi, pe cerul de dimineata al Clujului : Luna, Soarele si Luceafarul stralucind.






luni, 14 august 2017

PRODUSELE APICOLE - RASFATUL TENULUI MEU








      Acum ceva vreme am primit o provocare de la Complex Apicol Veceslav Harnaj - sa testez cremele de ochi . Stiam produsele lor deoarece le folosesc de ceva vreme ( crema de fata, demachiant, lotiune tonica) asa incat am acceptat provocarea. 

    Recunosc ca nu prea am folosit pana acum produse speciale pentu ingrijirea zonei ochilor din mai multe motive:
  1. nu am rabdare sa stau in fiecare dimineata 1 minut in plus pentru aplicarea lor; folosesc crema de fata peste tot si...gata!
  2.  ma incomodeaza sistemul de aplicare - ori iese prea mult produs , ori insuficient;
  3. niciodata nu reusesc sa folosesc intreaga cantitate- mereu ramane o buna parte in tub;
  4. de multe ori expira inainte ca eu sa apuc sa folosesc jumatate din  tub- stiti voi, expira la 3-6 luni de la deschidere.

 Suficiente ca sa le evit.

   Numai ca asa cum toate lucrurile au o poveste , asa si produsele cosmetice au povestea lor. O poveste care incepe in anul 1957 cand profesorul Veceslav Harnaj si cativa prieteni, apicultori impatimiti, infiintau Asociatia Crescatorilor de Albine.  Era prima asociatie a breslei apicultorilor din Romania. In 1965, tot din planurile profesorului Veceslav Harnaj, era infiintat Combinatul Apicol Baneasa, sub numele  de astazi: Complex Apicol Veceslav Harnaj. 

   Produsele s-au dezvoltat si au inceput sa castige medalii dupa medalii. Si recunoasterea specialistilor . Insa si a consumatorilor. Oameni obisnuiti , asa ca mine, care cauta produse de calitate . Si aceste produse trebuie sa raspunda cat mai bine nevoilor lor.

     Acestea au fost si criteriile mele cand am optat pentru Floramin, crema pentru ochi cu miere, activ hidratanta.



    A fost prima mea optiune deoarece, vara fiind, tenul meu ( mai ales zona din jurul ochilor) are nevoie de mai multa hidratare oferita de o crema lejera, care sa se absoarba rapid. Si nu am gresit deloc.
    Cu o formula hidratanta bazata pe active naturale ( miere de flori salcam, ulei de migdale dulci, ulei de samburi de caise, uree si proteine de matase ), crema pentru ochi Floramin hidrateaza zona sensibila din jurul ochilor.

  • mierea de flori de salcam este un puternic hidratant datorita proprietatii sale de a absorbi apa prin particule foarte fine;
  • ureea si proteinele de matasa hidrolizata formeaza un activ ce functioneaza sinergic pentru un plus de hidratare: ureea retine apa iar proteinele de matase redau elasticitatea pielii formand un film protector care ajuta la mentinerea hidratarii;
  • ceara naturala de albine completeaza activul hidratant formand un film protector ce fixeaza substantele active in celulele pielii. 
  Datorita acestor proprietati se absoarbe foarte repede , fiind si usor de utilizat din cauza  aplicatorului tesit. In plus, a fost suficient pentru cele 6 saptamani de aplicare. 

Zona ochilor a devenit astfel mai elastica si mai ferma.

  A venit apoi randul cremei pentru ochi cu laptisor de matca antiaging Apidermin. Caldura trece si incet-incet va veni toamna cu ploile si vantul rece, un factor de stres suplimentar pentru zona ochilor. Cu un puternic complex de active de origine naturala cu proprietati anti-aging, aceasta crema  lupta impotriva ridurilor si liniilor fine din jurul ochilor.



  •  laptisorul de matca ( un complex de vitamine B, C, D si E) este unul dintre putinele elemente naturale capabile sa stimuleze regenerarea celulara, fiind in acelasi timp bogat in substante proteice, lipide, glucide si vitamine;
  • acidul hialuronic, componenta importanta a pielii , are o eficienta dovedita in lupta cu ridurile, actionand ca un lifting usor la nivelul pielii din jurul ochilor;
  • uleiul de samburi de struguri si uleiul de nuci de macadamia sunt bogate in nutrienti ce redau supletea si elasticitatea pielii;
  •  vitamina E creaza un film protector ce fixeaza substantele active in piele. 
 Aceeasi forma de prezentare, aceeasi lejeritate in aplicare, aceeasi eficienta dovedita.

   Pot sa spun ca sunt foarte multumita de cele doua produse testate. In plus, raportul calitate- pret este unul mai mult decat acceptabil. Le gasiti acum la 30% reducere plus multe alte produse de care cu siguranta va veti indragosti si veti deveni consumatori fideli.

duminică, 13 august 2017

LA MULTI ANI MIE, STANGACEA!




    In septembrie se implinesc cativa ani buni de cand am pasit pentru prima data pragul scolii.
    Si tot atunci imi amintesc cu drag de tovarasa invatatoare.
Cand am inceput sa scriem pentru prima data am luat creionul in mana stanga si am inceput sa il manuiesc. Dar in momentul in care am simtit-o in spatele meu l-am mutat repede in mana dreapta. Stiam de acasa ca "nu este voie"!

    Numai ca "tovarasa" m-a mangaiat pe par, mi-a zambit si mi-a mutat creionul in mana stanga. Apoi mi-a spus: " Stii? Stangacii sunt oameni deosebiti. Sa nu iti fie niciodata rusine ca scrii cu mana stanga. Acesta este darul tau de la Dumnezeu.". I-am zabit si eu si am continuat sa scriu. Si in acele momente chiar m-am simitit deosebita. Speciala. Altfel. 

    De atunci niciodata nu m-am mai rusinat ca nu sunt la fel cu  ceilalti copii.

  De ce am scris astazi despre acest lucru?
   Pentru ca este ziua internationala a stangacilor.

   Iar voi, parintii ai caror copii iau creionul in mana stanga, sa nu ii certati! Este un lucru absolut normal: asa este "formatat" creierul lor.

    Asadar, LA MULTI ANI tuturor celor care scriu cu mana stanga! Si nu uitati: chiar suntem speciali!



sâmbătă, 12 august 2017

#EUNUMAIZIC - HAFERLAND



 Astazi am ajuns la "HAFERLAND", festivalul din " tara ovazului" ajuns la a 4-a editie.

 Astazi a fost randul cetatii Rupea, unde am asistat la un spectacol de muzica si dansuri populare.
Multumesc Kaufland pentru aceasta experienta deosebita!






joi, 10 august 2017

RAINBOW - PURIFICATORUL TAU DE AER




                   Despre mine


        Bună! Eu sunt Amalia și sunt fiziokinetoterapeut. Știu că sună alambicat, însă trebuie să rețineți doar faptul că ajut oamenii să fie mai sănătoși. Și pentru că îmi place să fac  acest lucru , în momentul în care l-am cunoscut pe RAINBOW am decis că trebuie să fac mai mult pentru mine, pentru familia și prietenii mei , pentru cei pe care îi cunosc sau urmează să îi cunosc.

  Așadar, am urmat un curs , am învățat și am devenit reprezentant RAINBOW pe județul Cluj. Pentru că , deși este pe piața din România de peste 20 de ani, nu-i așa că încă nu ați auzit de el?

 Dar...

          Ce este RAINBOW?

  
   RAINBOW este în primul rând un aparat pentru sănătate, un purificator de aer și un sistem complex de curățenie. Este produs în SUA de către compania REXAIR , pe platforma Cadillac și din 1929 până astăzi nu produce decât... RAINBOW!  Nu a început să facă nici televizoare, nici telefoane și nici produse de îngrijire personală. Doar acest aparat , pe care l-au perfecționat continuu până când au ajuns la formula ideală : funcționare pe principiul inducției electromagnetice ( prin urmare motorul nu se va încălzi nici dacă ar funcționa 24/24 ) , separator centrifugal  și recunoașterea Fundației Americane pentru Astm și Alergii.


CERTIFICATE




                   Aerul pe care îl respirăm


       Unde credeți că este aerul mai murdar: afară sau în casă?
Am să vă spun eu : in casa! Mă credeți? Ce vedem atunci când o rază de soare intră pe fereastră? Exact! Praf! Fetița mea le spune " licurici" ; ea îi adoră , eu îi urăsc! Din păcate acel praf reprezintă doar o parte infima din ceea ce exista cu adevarat in aerul pe care il respiram: praf, mucegai, bacterii, virusi, microbi, acarieni.

     Daca afara natura isi gaseste singura echilibrul prin precipitatii, ce facem in casa? Va place sa respirati aerul de dupa ploaie? Ce-ati zica daca am putea imita acest efect chiar in casele noastre?

   Eu va garantez ca este posibil sa o facem cu RAINBOW.


RAINBOW ORIGINAL SI UNIC


  Daca sunteti curiosi sa il vedeti in actiune si sa simtiti beneficiile lui, puteti sa imi lasati un mesaj aici sau pe pagina de facebook. Voi face tot posibilul sa ne intalnim .

  Insa inainte de toate trebuie sa va mai spun un secret: acum il puteti cumpara !

PASTE CU 4 FELURI DE BRÂNZĂ ȘI NUCI



   Nu știu cât de dispuse sunteți voi să gătiți zilele acestea, însă eu prefer să pregătesc feluri rapide . Pe cât de rapide, pe atât de gustoase.


    PASTE CU 4 FELURI DE BRÂNZĂ ȘI NUCI


 

Ingrediente:

  •  2 plicuri Maggi Fidelicios cu gust de pui
  • brânză de capră
  • cașcaval
  • brânză feta
  • brânză ricotta
  • nucă tocată mărunt
  • frunzulite de oregano
 

Mod de preparare:

   Mai întâi prepari fideliciosul conform instrucțiunilor de pe ambalaj.

   Între timp îți pregătești brânzeturile, sfaramitandu-le sau dandu- le pe răzătoare. Nuca o toci mărunt.
   Când fideaua este " al dente" o strecori și o așezi în bol.       Adaugi pe rand brânzeturile , amestecând cu o spatulă. Apoi presari nucă, iar la final, cateva frunze de oregano.

  Servești imediat ,cu multă dragoste.

miercuri, 9 august 2017

#CLUJUL , AZI




 Bună dimineața , oameni frumoși! 




ALL INCLUSIV - DE LA PERFECT LA IMPERFECT



    Nu sunt un om pretențios. Pe vremuri mergeam la munte și la mare cu cortul. Era frumos...nu perfect!

    Anii au trecut și cortul a fost schimbat cu hotelul.  În final, pe banii mei am pretenția să îmi oferi exact ceea ce mi-ai promis.

    Ei bine , aici lucrurile de complică puțin.
Conceptul de " ALL inclusiv "  l -am importat " românește". Ba chiar si "stelele" hotelurilor.

    De ce spun asta? Pentru că:

  • nu este normal faptul că nici o camera dintr-un hotel cu 14 etaje a câte 15 camere pe nivel să nu aibă balcon;
  • camerele foarte mici , iar dulapul neincapator;
  • nu mi de pare in regula ca la 500 de turiști cazați să ai 2 lifturi cu capacitate maxima de 6 persoane;
  • iar pentru a servi masa trebuia sa astepti cu tava in mana in speranta ca se va elibera o masa;
  • fructele le vedeam doar seara si numai un soi - pepene verde sau caise;
  • cafea nu exista decat intr-o singura varianta;
  • prajiturile se serveau in numar limitat de catre ospatari si in fiecare zi gaseai aceleasi sortimente;
  • restaurantul si barul se inchideau la ora 21.00!;
  • pentru sezlongurile de pe plaja, daca vroiai sa ai unul, trebuia sa platesti suplimentar; iar umbrelele lipseau cu desavarsire. 

 Recunosc, am fost dezamagita de aceste aspecte, mai ales ca aveam termen de comparatie. La acelasi pret , tot in plin sezon, am beneficiat de alte conditii de cazare si servicii...in strainatate. 
  Un gust amar , parca usor indulcit de facilitatile existente pentru copii si de curatenie. Aici, nimic de reprosat.

  Insa...mai e mult pana departe!


     
     

luni, 7 august 2017

STRUCTURA ANULUI ȘCOLAR 2017- 2018



   Încet-încet trece și vacanta mare. Și odată cu ea și liniștea noastră. Mai e puțin și începe alergătura : un continuu dute-vino între școală, serviciu și activități extrașcolare.

  Un motiv în plus ca să știm din timp structura anului școlar. 



 Este cazul să mulțumesc aici celor de la didacticus10.blogspot.ro.

 În funcție de caz, de mai adaugă " săptămâna *școala altfel *"  și evaluările naționale.
 Nu îmi mai rămâne altceva de făcut decât să vă urez vacanta frumoasa in continuare și spor în noul an școlar! 

CLUJUL, AZI



Bună dimineața!


FIDELICIOS CU CIUPERCI



      O prietena ma intreba zilele trecute ce mai gatesc. I-am raspuns in gluma ca "apa plata cu gratare"... Gluma-i gluma, dar daca mai ai si copiii musai-trebuie sa si gatesti.
     Va prezint o reteta rapida si delicioasa.


FIDELICIOS CU CIUPERCI



Ingrediente:
  • 1 plic Maggi Fidelicios cu ciuperci
  • 400 ml apa
  • 2 linguri ciuperci taiate Home Garden
  • 2 catei de usturoi
  • 2 frunze de patrunjel
  • sare
  • piper
  • 1 lg ulei de rapita


Mod de preparare:

   Fideliciosul il prepari conform instructiunilor de pe ambalaj.
   Ciupercile le calesti impreuna cu usturoiul taiat rondele subtiri in uleiul de rapita ( cca 3 minute). Stingi focul si adaugi patrunjelul tocat, un praf de sare si unul de piper.


    Cand fideaua este gata adaugi ciupercile si omogenizezi, dupa care servesti cu drag.


Pofta buna!




Tips& Tricks: uleiul de rapita este foarte bun pentru calire rapida. ( am invatat de la Chef Florin Dumitrescu, la Caravana Lidl)


LUNEA FLORILOR




sâmbătă, 5 august 2017

#CLUJUL, AZI - FUTNET

La sala de sport a liceului " Raluca Rapan " a inceput etapa a 6-a a CN de futnet intre echipele C.S. "Victory " Cluj Napoca si "Tengo" Salonta.
Succes ecbipei noastre!






vineri, 4 august 2017

TOATE PANZELE SUS ! SPRE GELATO...



      
   Melodia de început ne aduna pe toți în sufragerie, in fata televizorului alb-negru . Duminică de duminică urmăream cu sufletul la gură aventurile corabiei "Speranța" și ale marinarilor ei.
     Citisem cartea, însă filmul mă fascina. Călătoream alaturi de Anton Lupan, Haralambie, Mihu și Ismail pe mările și oceanele lumii, de la Brăila spre Țara de Foc. Mă întristam ori de câte ori eroii sufereau , mă bucuram când scăpau din furtuni și încurcăturile create de nătângul bucătar, zâmbeam la gafele tânărului mus și mă înfuriam atunci când erau la un pas în urma pierdutului Pierre Vaillant. Nu înțelegeam prea bine povestea de iubire dintre Adnana și chipeșul căpitan, însă am urmarit-o emoționantă prin  Istanbul, Atena, Pireu, Marsilia, Rio de Janeiro, Montevideo si Port Said.
    Cred că o astfel de pasiune a simțit și Guglielmo Visani atunci cand a creat Siviero Maria , acea înghețată italiană autentică, realizată manual, pe care a numit-o în cinstea soției sale, Maria. Este o "gelato" de savurat alaturi de familie, urmarind serialul preferat. Noi revedem cu drag "Toate panzele sus!" alaturi de micuta . Ce noroc ca putem crea punti peste timp , intre copilaria noastra si a ei, intre anul de gratie 1958 si 2017, trecand prin 1977! Nimic nu s-a schimbat in reteta, ingredientele fiind intodeauna de cea mai buna calitate. Iar faptul ca fiecare caserola este umpluta si decorata manual o face unica si irepetabila.

   Tin in mana "cutiuta cu minuni" , savurand-o lingurita cu lingurita , iar gustul de fistic ma acompaniaza in cautarea prietenului pierdut. Exact asta cautam: o savoare care sa imi aminteasca de vechi prieteni, de legatura aceea unica existenta intre doi oameni , care nu tine cont de frontiere, oceane ori furtuni. Filmul este mai mult decat o aventura. Este o evadare, o "corabie" care te poarta in timp .




    Dar si un moment de relaxare alaturi de cei dragi. Un film, o lingurita de inghetata si multe amintiri. Cremoasa , aluneca alintandu-mi papilele gustative , iar eu stau cu sufletul la gura: se vor intalni sau nu? Este unica , la fel ca si prietenia lor. 





  "Toate panzele sus!" spre aventura, spre amintiri, spre cei dragi, spre iubire,  spre...gelato!

joi, 3 august 2017

#eunumaizic - UNTOLD !



  Este o aglomeratie infernala in oras : traseele transportului in comun sunt deviate, parcul central este inchis , trotuarele sunt ticsite... Orasul fierbe , la propriu.

  Doar a inceput UNTOLD!

  Auzi vorbindu- se in multe limbi straine ...as zice toate limbile pamantului, insa as exagera... cert este ca toti au venit sa ii vada si sa ii asculte pe AFROJAK, ARMIN VAN BUUREN sau DIMITRI VEGAS.

  Poate ca mie nu imi spun nimic aceste nume si nici nu le inteleg muzica. Insa pot sa inteleg pasiunea acestor tineri...si nu numai...care mi-au invadat orasul si m-au scos din rutina.

  Imi amintesc cum eram eu acum ceva vreme innebunindu- i pe ai mei cu Cenaclul Flacara ori , mai tarziu, ascultand Vanghelis, Jean Michel Jarre ori Metallica...

  Asadar... UNTOLD!


Si sa nu va mirati daca ma gasiti prin zona...