ROMANIA DIN SUFLETUL MEU

Se spune ca daca mergi de-a lungul curcubeului, la capatul lui vei gasi o comoara...


  Am pornit pe drumul curcubeului acum 42 de ani, intr-un sat de munte ,uitat de lume...unde erau profesori parintii mei...Doi oameni din colturi diferite ale tarii ale caror destine s-au intalnit acolo, intr-o scoala saracacioasa ...Dar ce spun eu "saracacioasa"? Era plina de OAMENI !



  Am mers incet, de-a lungul curcubeului si am ajuns la scoala, la oras: un bot de fetita ,cu ochii mari si mirati, care- pe deasupra- mai avea si "norocul" de a scrie cu mana stanga! Acolo, in scoala moderna a intalnit un alt OM: invatatoarea care i-a indrumat pasii si a avut puterea si rabdarea de a o incuraja sa mearga pe acel drum, facand-o sa se simta speciala!

  Curcubeul a fost presarat cu alti OAMENI care mi-au indrumat pasii :

- profesorul de limba romana, care m-a invatat ca a "scrie" este cel mai frumos lucru;

- profesorul de matematici, care ori-de-cate-ori intra in clasa scria in coltul tablei:"intai gandim, apoi vorbim";

- diriginta, profesoara de desen, care m-a invatat sa ma joc si cu culorile, nu numai cu cuvintele;

- profesoara de anatomie din liceu, care mi-a spus ca medicina este drumul meu, nu informatica: eram mult prea plina de empatie pentru a sta in fata unui computer;

- profesori, medici,asistente care m-au facut sa stau treaza noaptea pentru a invata si ziua pentru a aplica teoria;

- ghidul care, desi era in concediu, a stat langa mine tot timpul cat a durat excursia si mi-a povestit despre Delta.

 .................................................................................................................



   Si mai sunt multi altii cu care mi s-au intersectat pasii intr-un moment sau altul ,de-a lungul drumului : cel care avea sa imi devina sot, doamna doctor, cu ajutorul careia a venit pe lume mica noastra minune, OAMENI care au avut, la un moment dat, drum prin viata mea.



 Ce am mai gasit de-a lungul curcubeului? Intamplari frumoase, cu oameni frumosi, ca si aceasta initiativa:




Inca nu am ajuns la capatul lui, dar pot sa va spun ca nici nu ma grabesc: la fiecare pas am gasit cate o comoara pe care o pastrez adanc, in sufletul meu.



  De ce este ROMANIA INEGALABILA pentru mine? Pentru ca aici, in ACEASTA Romanie au trait si traiesc toti acesti OAMENI! Si sunt sigura ca ei exista in viata fiecaruia dintre voi  , fiindca nu-i asa? "OMUL SFINTESTE LOCUL"...



Stiu ca si tu ai un LOC special in sufletul tau : pastreaza-l si impartaseste-l cu noi in aplicatia ROMANIA INEGALABILA ,sa aratam lumii intregi care este ROMANIA CU CARE NE MANDRIM!

REVERIE

NIMIC

Nu-i asa ca si tu treci prin astfel de momente?


NIMIC



Am o pofta nebuna sa nu fac nimic:

Sa stau sa ascult

Cum se scurge viata

Cu flori si cu umbre

Si ploaie si vant…

Am o pofta nebuna sa spun:S-a sfarsit!

Am o pofta nebuna sa musc din cuvant

Si nimeni,

Vre-odata,

Sa nu il mai spuna,

Sa-l uite si-acela ce l-a nascut…

Am o pofta nebuna sa uit ca mai sunt…

Am o pofta nebuna sa strig inspre lume

s-auda cuvantul acel,

nerostit,

s-asculte cum viata se scurge alene…

si totusi…

am o pofta nebuna sa nu fac nimic!

PLOAIA

M-am saturat de ploaie!






PLOAIA





PAC!PAC!PAC!

Ploua ne-ncetat,

Ploua zi si noapte,

Ploua pan’la moarte!



PEC!PEC!PEC!

Ploaie,dar nu pleci!

Parc-ai fi-un copil

Ce nu stie-a vorbi!



PIC!PIC!PIC!

Ploua cate-un pic-

Nu mai vad nimic

Prin geamul mic!



POC!POC!POC!

Bate-n usa:POC!

Bate ne-ncetat

Un drumet uitat!



PUC!PUC!PUC!

Tine-l sub papuc,

Tine bine tunetul,

Tunetul si fulgerul!



PIC!PIC!PIC!

Paraie un nuc;

PIC!-creanga s-a rupt,

Nucile-au cazut!



PAC!PEC!PIC!

PIC!POC!PUC!

PUC!PAC!PIC!

PEC!POC!PIC!

BUNICUL

De 13 ani s-a intors in ogorul pe care l-a iubit...






BUNICUL


Cu pumnul umplut de tarana,
Cu ochii mereu catre cer,
Bunicul imi pare-o fantana
Din care izvoarele cern,



Iar lacrima lor ii brazdeaza
Chipu-mpietrit de lumina
Si ochii-albastri viseaza
Cununa pe fruntea-i senina.



E liniste. Pace in juru-i,
Nici vantul macar nu adie,
Pe tot ce-l’conjoara stapan-ii…
Cu talpa pamantul mangaie.



Se lasa-n genunchi.Se apleaca,
Fruntea o pune-n tarana,
Saruta cu buza-i uscata
Pamantu-nsetat de lumina.



Tot una-i acum cu ogorul,
Nimeni nu-i poate desparte:
Pamantul inghite sec omul
Si omul pamantul il soarbe.

BUNICA

Amintiri...






Bunica

Priveam afar’ cu ochii plansi,
Caci imi murise ghiocelul…
Bunica-n brate m-a cuprins
Si mi-a soptit:”uite cocorul!”

De-atuncea ochii n-au mai plans
Cand le-a murit cate o floare,
Fiindca bunica i-a convins
Ca toate-n lume-s trecatoare:

Cand ghioceii se topesc
Si totu-n jur e doar tarana,
Cocorii-n zbor se vestejesc
Si bunicuta e batrana;

I-s ninse pletele acum
Si-i garbovita saracuta
Si-asteapta cu ochii la drum
Sa se intoarca nepotica,

Iar cand o vede ochii plang
De fericire si o-treaba:
“Ti-aduci aminte,pui natang,
cum ai mai plans o floare alba?”



Sunt 10 ani de cand bunica a ales sa plece , sa mangaie ingeri...

SA FIM MAI BUNI!

Zilele trecute am citi un articol pe blogul lui Constantin despre faptele bune si nu numai. Si a lansat si o provocare, el , Constantin, pe aceasta tema. M-am gandit mult inainte de a raspunde provocarii, dar pana la urma, am facut-o!



        In vara aceasta se implinesc niste ani de cand bunicii mei au decis sa plece si sa creasca ingeri...Multi...putini...anii au trecut...ceea ce ramane este amintirea anilor in care au vegheat langa patutul meu atunci cand am fost bolnava ,ori lacrimile din ochii lor cand ma vedeau trecandu-le pragul vacanta dupa vacanta....sau chiar si dupa ce am terminat scoala si mi-am gasit un loc de munca.



        Erau niste tarani simpli, dintr-un sat din inima Olteniei, pe malul Dasnatuiului...






Bunica

Priveam afar' cu ochii plansi,
Caci imi murise ghiocelul…
Bunica-n brate m-a cuprins
Si mi-a soptit:”uite cocorul!”

De-atuncea ochii n-au mai plans
Cand le-a murit cate o floare,
Fiindca bunica i-a convins
Ca toate-n lume-s trecatoare:

Cand ghioceii se topesc
Si totu-n jur e doar tarana,
Cocorii-n zbor se vestejesc
Si bunicuta e batrana;

I-s ninse pletele acum
Si-i garbovita saracuta
Si-asteapta cu ochii la drum
Sa se intoarca nepotica,

Iar cand o vede ochii plang
De fericire si o-treaba:
“Ti-aduci aminte,pui natang,
cum ai mai plans o floare alba?”







BUNICUL


Cu pumnul umplut de tarana,
Cu ochii mereu catre cer,
Bunicul imi pare-o fantana
Din care izvoarele cern,

Iar lacrima lor ii brazdeaza
Chipu-mpietrit de lumina
Si ochii-albastri viseaza
Cununa pe fruntea-i senina.

E liniste. Pace in juru-i,
Nici vantul macar nu adie,
Pe tot ce-l’conjoara stapan-ii…
Cu talpa pamantul mangaie.

Se lasa-n genunchi.Se apleaca,
Fruntea o pune-n tarana,
Saruta cu buza-i uscata
Pamantu-nsetat de lumina.

Tot una-i acum cu ogorul,
Nimeni nu-i poate desparte:
Pamantul inghite sec omul
Si omul pamantul il soarbe.



Asa mi-i amintesc eu...asa m-au crescut si pe mine, in filosofia lor simpla de la tara ,conform careia "omul sfinteste locul". Stiti ce mi-a spus bunicul atunci cand am plecat la oras, la scoala? "In viata sunt lucruri despre care este mai bine sa taci; unii vorbesc, altii- fac." Nu am inteles eu prea bine ce vroia sa imi spuna, dar o data cu trecerea anilor mintea mi s-a luminat...Am crescut si am invatat ca a face un bine nu este deloc greu daca il faci din inima. Si asta ma ajuta mult in meseria pe care mi-am ales-o.



      Nu cred ca faptele bune trebuiesc facute intr-un anumit moment sau cu un anumit scop. Ci doar atunci cand simti asta. Nu conteaza ca i-am dat 1 leu bunicutei de la coltul strazii care statea cu niste flori in mana...ii era rusine sa cerseasca...Nu conteaza ca am donat hainutele si jucariile ramase de la fetita mea celor care aveau nevoie de ele...Nu conteaza ca am facut mici bucurii unor oameni pe care ii cunosc doar din convorbirile de pe internet...Ceea ce conteaza cu adevarat este ca atunci cand am facut-o a fost din inima. Si ,cel mai important este ca fetita mea este partasa la toate astea.



     Care este ultima fapta buna? Astazi ,la coltul blocului nostru am intalnit o mama cu 3 copii...veniti din Oltenia sa vanda lubenita...Dintr-o data, amintirile mi-au revenit si ma vedeam pe mine , alaturi de bunica, pe camp... e grea munca acolo: iti crapa mainile si te arde soarele...In spatele femeii era un bot de copila, cu ochii mari si negri...se uita cu admiratie la rochita fetitei mele...Stiti ce am facut? Am cumparat o lubenita, apoi am coborat cu o plasa de hainute si am pus acolo si niste jucarii si o ciocolata...A ridicat ochii spre mine si a luat papusica: nu mai conta ca era toata scrisa cu pix...avea o rochita roz-stralucitoare care i-a luat ochii! Si stiti ceva? In fiecare zi voi merge acolo, la coltul blocului si voi cumpara cate o lubenita!