Privesc emotionata pe geam...Sunt cativa ani buni ( vre-o 12 ! ) de cand nu am mai fost in satul bunicilor...satul care m-a vazut crescand, maturizandu-ma si indepartandu-ma de el...
Oare voi mai recunoaste locurile?
Oamenii , cu siguranta, nu! Multi dintre ei au plecat deja la ceruri , iar cei mai tineri au luat drumul orasului in cautarea unui trai mai bun.
Ne apropiem...Ii fac semn sotului meu sa opreasca ...Ma descalt si cobor , pasind pe asfaltul fierbinte...Intru pe ulita si tarana imi arde talpile...De-odata amintirile dau navala... arsita dogoraste... miroase a paine proaspat scoasa din tast si lubenita ...carduri de gaste trec tantose pe langa mine...o lacrima se prelinge pe obraz...o strerg pe furis si pasesc pe langa gard...
...Casa e aceeasi...gradina...curtea...doar ei lipsesc, bunicii mei...si eu, mogaldeata care se juca in tarana , langa troc, la umbra zarzarului...
Cu ce ma jucam?
Tin minte ca mereu eram doctorita si imi preparam licori magice in sticlutele de medicamente ale buniclui; foloseam apa, frunze, iarba, tarana, petale de flori ori cate o rosie. Pacientii mei erau puisorii si boboceii, dar si o papusa din carpe. Nu ca nu as fi avut una adevarata, dar aceea statea la loc de cinste , pe pat, in odaie. O chema "Carmen" , era blonda si avea ochi verzi. Bunicul fusese special la Craiova ca sa mi-o cumpere de ziua mea. Era frumoasa! Prea frumoasa pentru jocurile mele! Asa incat bunica imi facuse o papusa din carpe. De fapt, o facuseram impreuna intr-o dupa-amiaza ploioasa, cand nu prea era de lucru prin gradina. Avea par de ata si ochii desenati cu creion chimic si era moale, astfel incat ii puteam face injectii cu o sarma ... O chema "Sandica" si era tare bolnavicioasa! Ba facea "rosu in gat", ba cadea si se julea, ba o durea burtica...si eu o tratam cat era ziua de lunga . Ii dadeam de mancare , o culcam si o purtam cu mine peste tot: imi era tare draga "Sandica"! Atunci cand am plecat la Cluj, la scoala, am ascuns-o printre haine, in geamantan . Seara adormeam cu ea in brate si visam ca sunt "acasa" la bunici si alergam prin tarana fierbinte...
Nu imi amintesc ce s-a intamplat cu ea, cu papusa mea din carpe...Poate i-a luat locul o alta mai moderna si am uitat-o in vre-un dulap , pentru ca mai apoi sa ajunga...undeva...
Cert este insa faptul ca joaca de-a doctorita a fost definitorie pentru ceea ce eu am devenit mai apoi. Acum "ma joc" cu papusi vii, numai ca nu le mai fac injectii ( intre noi fie vorba, le urasc!) , ci am gasit alte alternative de a-i ajuta pe oameni.
Insa am recreat-o pe "Sandica" pentru fetita mea.
In primul moment a ras, apoi m-a strans in brate si mi-a spus ca o va pastra in cutia ei cu amintiri. S-a jucat o vreme cu ea, apoi...a trecut la jucariile ei!
Este adevarat ca astazi avem o varietate mult mai mare de jucarii educative, creative, inteligente , jucarii care stimuleaza inteligenta, creativitatea si motricitatea copiilor nostri. Toate sunt foarte colorate, create din diverse materiale si , de aici, dilema noastra , a parintilor: care este cea mai potrivita pentru copilul meu? Care este jucaria perfecta? Nu foarte scumpa, dar durabila? Sa se poata juca singur, dar si impreuna cu alti copii? Sa nu ocupe foarte mult loc in dulap , dar sa ii stimuleze imaginatia?
Cand vine vorba despre fetita mea lucrurile se complica si mai mult: invata repede orice truc , motiv pentru care jucaria ar trebui sa isi schimbe infatisarea si proprietatile in fiecare clipa. Ii plac jocurile de creatie , jocurile care ii pun imaginatia la incercare , jucariile care pot deveni si "altceva" in mainile ei: picteaza ...si nu numai cu pensula, modeleaza...si din aluat, construieste...lipeste...taie...camera ei este plina de "resturi" ale improvizatiilor ei , dar si de creatii originale.
Se pare ca a mostenit de la mine talentul de a improviza. Numai ca posibilitatile ei sunt mult mai vaste: daca eu ma jucam cu papusi de carpe, ea are acum un bebelus care rade,plange si vorbeste; daca eu improvizam castele din coceni de porumb, ea are la dispozitie cuburile LEGO; daca eu framantam prajiturele din tarana amestecata cu apa, ea modeleaza acum cu nisip kinetic.
Si, ca sa fiu foarte sincera, si mie imi place sa ma joc cu ea! Mai ales sa modelam. Acest nisip kinetic este o binecuvantare pentru mine, ca mama! De ce spun asta? Pentru ca este alcatuit din nisip natural in proportie de 98 %, restul de 2 % fiind magie , adica acel agent de legare care face ca particulele de nisip sa se lipeasca intre ele si sa dea viata celor mai nastrusnice forme: torturi, castele, flori, fluturi, masini sau animale. Este complet curat si nu se lipeste de hainute sau covoare; este non-alergic ( nu contine gluten sau caseina si NU retine praful- foarte important pentru mine, deoarece micuta mea este alergica la acarieni ) si se poate dezinfecta; nu se usuca niciodata si poate fi refolosit; este perfect pentru manutele care se joaca si mintile care invata.
Daca nu v-am convins, va las un clip care pe mine m-a cucerit:
Mi-o amintesc pe Sandica! Dar cum te-ai ascuns in vie fiindca nu vroiai sa vii la Cluj mai stii?
RăspundețiȘtergeresuperbe jucariile de alta data, simple dar cu mult suflet
RăspundețiȘtergereO papusa ca aceasta am avut si eu la gradinita! Ne certam 3 pe ea! :D
RăspundețiȘtergereCree ca voi cumpara si eu acest nisip ptr fetita mea ;)
RăspundețiȘtergereEu nu aveam o jucarie preferata. Stateam mai mult pe afara. Imi place ideea cu nisipul kinetic.
RăspundețiȘtergereEu am pastrat cateva papusi de cand eram copil si fiica-mea a zis ca le tine pentru cand va fi mare si va avea ea copii....nu cred ca rezista ele atata timp, dar intentia ei conteaza :)
RăspundețiȘtergereEu ma jucam cu sabii de lemn si cornete. Dar acum sunt alte vremuri. I-am cumparat si eu lui Dragos(baietelul meu) nisip kinetic si imi place si mie.
RăspundețiȘtergereInteresante "jucarii" exista acum. Cand era fi-meu mic, de mos Craciun, incercam sa-l pacalesc, puneam la fundul sacului jucarii mai vechi doar sa para muuulte. :)) Cu ce sa umplii un sac de jucarii cand abia gaseai o carte de colorat.
RăspundețiȘtergereSi fetitei mele ii place nisipul kinetic
RăspundețiȘtergerePe vremea mea nu au fost nisipuri kinetice, dar parcă deși nu mai sunt copil.. aș fi tentată să cumpăr. :))
RăspundețiȘtergereNici eu nu mai am bunici. Am fost, dupa ani si ani, se revad locurile copilariei mele si am avut un soc: casa s-a vandut , a fost demolata din temelie.
RăspundețiȘtergereCand ma chemati si pe mine la o joaca? Imi place tare mult atmosfera pe care ai creat-o - parca te vad in curte, cum iti tratezi papusica...
RăspundețiȘtergere