luni, 12 august 2019

DULCEAȚĂ DE CAISE ȘI MURE



  

  În peregrinările mele de weekend am trecut pe lângă o livadă de caiși ce păreau desprinși din curtea bunicii: mici, cu crengile atingând pământul de povara portocalie... Am oprit și nu mică mi-a fost mirarea când bunicul din poartă ne-a poftit să culegem fructele parfumate. Am umplut o plasă și când să plecăm a spus că are și niște mure...dacă vrem putem să culegem câteva. Știți că nu am stat pe gânduri, nu-i așa? 

  Iar din ele a ieșit o minunăție de dulceață...


DULCEAȚĂ DE CAISE ȘI MURE



Ingrediente ( pentru 8 borcane a câte 400g ):

  • 4 kg caise
  • 1 kg mure
  • 2 kg zahăr 
  • 1 plic GelFix 3 în 1 Dr. Oetker
 
 Mai ai nevoie de borcane curate 😁.

Mod de preparare:

 Mai întâi speli fructele sub jet de apa rece și îndepărtezi sâmburii caiselor. 
  Într-o oală mare ( a mea este de 8 litri) așezi straturi alternative de caise, mute și zahăr. Le-am lăsat la întuneric și răcoare până dimineață ( cca 8 ore).


  
Am luat cam 1,5 litri de sirop, pe care l-am fiert separat.

  Restul compoziției am dat-o la cuptor pentru 1 oră, să fiarbă la 200°C.

  Am scos oala din cuptor, am adăugat GelFix și am mai fiert-o pe aragaz încă 10 minute, la foc mic. 



 Am turnat dulceața în borcane și le-am lăsat la dunst uscat ( intre pături) timp de 12 ore. 

 Le-am etichetat frumos și le-am rânduit în cămară, nu înainte de a o degusta: o nebunie de arome...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu