duminică, 22 iunie 2014

ORASUL-COMOARA

Stimate domnule primar,

Sunt mandra ca fac parte integranta a luptei pentru titlul de ORASUL RECICLARII ,

ca cetatean si blogger .

,,Obiectivul de reciclare, până în 2020, a 50% din deșeurile menajere este extrem de ambițios și nu trebuie perceput doar ca o obligație impusă României de Uniunea Europeană, ci reprezintă un baromentru al nivelului de curațenie și al calității mediului dar și al plus valorii create la nivelul locurilor de muncă și oportunităților economice din gestiunea deșeurilor și reciclării. Obligațiile ce derivă din aceste obiective revin autorităților locale și tuturor generatorilor de deșeuri, inclusiv populației. De aceea, rolul primarilor este să transmită comunităților pe care le conduc că protejarea mediului nu este o opțiune, ci un principiu de viață. Proiectul Orașul Reciclării este o formă creativă de a-i susține în această direcție și invit toate primăriile să lupte pentru orașul lor și pentru un viitor sustenabil, în care toate deșeurile generate ajung la reciclare și nu la depozitare.” a declarat Rovana Plumb, Ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice.

 

Se pare ca noi, clujenii, suntem deja "in grafic": conform ultimului studiu al Asociatiei "Respire",in colaborare cu revista "We demain" şi realizat folosind baza de date Airbase a Agenţiei Europene de Mediu, ORASUL IN CARE SE RESPIRA CEL MAI CURAT AER DIN EUROPA DE SUD-EST ESTE CLUJ-NAPOCA!  

IMGP2857

Este meritul nostru,al tuturor: locuitori ori simpli vizitatori.

Cluj-Napoca este un oras in care nu te plictisesti,ai ce face din zori si pana noaptea, fie ca esti un impatimit de cultura, fie ca iti place sa te distrezi sau, de ce nu, sa le faci pe amandoua!

 

Turistii care vin in orasul nostru pot vizita Turnul Croitorilor, Muzeul National al Transilvaniei, Muzeul "Emil Racovita", Muzeul si Parcul Etnografic "romulus Vuia", Teatrul si Opera Nationala , Filarmonica, precum si specatculoasa Gradina Botanica "Alexandru Borza" ori nou-renovatul parc de langa Lacul Gheorgheni.

 

In timpul unei plimbari atat de lungi poate mai ai timp sa si rontai ceva sau sa bei apa ,ori un suc...Deci, ce faci cu ambalajele? Le arunci la gunoi! Da! La capitolul "cosuri de gunoi" stam bine, dar ar trebui sa existe mai multe astfel de locuri de depunere selectiva a deseurilor:

 

reciclare1

De ce? Pentru ca orice deseu conteaza!

 

reciclare-selectiva-pliant-2

 

Stim noi ce inseamna DESEU ?=substanta,preparat sau orice obiect pe care detinatorul il arunca, are intentia sau obligatia sa il arunce!

 

In virtutea acestei simple definitii, ar trebui sa faceti si sa facem o mai buna campanie a ceea ce inseamna RECICLAREA:

- reduce cantitatea de desuri ce trebuie depozitata si incinerata in gropile de gunoi;

- fiecare tona de hartie reciclata salveaza 17 copaci;

- energia pe care o salvam atunci cand reciclam un pahar de sticla poate alimenta un bec de 60W timp de 4 ore;

- reduce numarul de agenti poluanti din aer si din apa;

- ajuta la conservarea resurselor naturale ( lemn,apa,minereuri);

- previne distrugerea habitatelor naturale ale animalelor, a biodiversitatii si previne eroziunea solului.

 

Astfel, ne vom putea bucura in continuare de titlul pe care tocmai l-am obtinut :

 

100_1032

 

100_1034

 

100_1039

 

 

IMGP3555

Fiecare dintre noi, adult sau copil, are datoria de a-si impune un set de reguli de comportament in raport cu mediul.

RECICLAREA DESEURILOR TREBUIE SA FIE O ASTFEL DE REGULA!

 

Ati putea oferi o recompensa asociatiilor de locatari ,scolilor si gradinitelor care se implica activ in aceasta campanie: locuri de joaca sau terenuri de sport .

 

Ce spuneti domnule primar? Acceptati provocarea?

 

Cu stima,

cetatean al Orasului-Comoara,

Amalia Sasarman

 

6 comentarii:

  1. super articol!!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Neag Alexandra27 iunie 2014, 12:03

    Un titlu sugestiv pentru un articol implicat intr-o astfel de campanie.

    RăspundețiȘtergere
  3. Succes in demersurile tale.

    RăspundețiȘtergere
  4. Un articol frumos despre un oras superb.

    RăspundețiȘtergere
  5. A rasluns domnul Boc provocarii?

    RăspundețiȘtergere
  6. […] Airini Nicolae » http://www.techguy.ro/iasi-orasul-reciclarii-2014/ SASARMAN AMALIA-CARMEN » http://aromefeldefel.wordpress.com/2014/06/22/orasul-comoara/ Simion Lidia » http://ispiteculinare.blogspot.com/2014/06/batalia-pentru-orasul-reciclarii.html […]

    RăspundețiȘtergere