Sa tot fi avut 9 ani.
Era o duminica frumoasa de vara cand parintii mei s-au hotarat sa mergem la niste prieteni, intr-un sat aflat la cativa kilometri de Cluj. Ajunsi acolo, am pornit spre padurea de langa sat.
Sa tot fi avut 9 ani.Era o duminica frumoasa de vara cand parintii mei s-au hotarat sa mergem la niste prieteni, intr-un sat aflat la cativa kilometri de Cluj. Ajunsi acolo, am pornit spre padurea de langa sat. Taticii pregateau focul, mamicile -gratarele, iar pe noi ,copiii, ne-au trimis la izvor ,dupa apa. Nu era departe,dar trebuia sa coboram intr-o rapa...Cum eu eram cea mai mica si imi placea sa hoinaresc dupa flori si fluturi, cei mari s-au gandit sa se ascunda de mine! Si uite-asa, m-am trezit singura...
Am inceput sa alerg de colo-colo,dar am realizat ca asa nu ii voi gasi...prin urmare, am urcat pe o colina, de unde puteam vedea satul, si am infipt o creanga in pamant: de acolo vedeam drumul spre sat si puteam merge acasa...Am colindat ceva vreme, iar cand am obosit am inceput sa cobor spre sat si atunci i-am auzit pe parintii mei strigandu-ma! Eram atat de cuminte si de linistia ca abia cand s-au asezat la masa au vazut ca nu eram...adica dupa 3 ore!
M-au cautat o vreme pana cand tata a gasit semnele pe care eu le lasasem( buchetele de flori, smocuri de iarba rupte sau crengute incrucisate) ca sa stiu sa ma intorc sus,pe deal si asa au dat de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu