miercuri, 30 ianuarie 2019

SUPA-CREMA DE LINTE ROSIE



  Usoara si cremoasa, supa - crema de linte reprezinta o masa delicioasa chiar si atunci cand esti la dieta. Desi nu contine multe grasimi aduce un aport crescut de vitamine si proteine care iti vor da energie.

  In plus, specialistii au demonstrat ca preparatele cremoase actioneaza asupra centrilor nervosi ai fericirii! Asadar, iata inca un motiv in plus sa o consumi pentru a-ti imbunatati starea de bine.



            SUPA-CREMA DE LINTE ROSIE





Ingrediente:

  • 200 g linte rosie SanoVita
  • 1 ceapa mica alba
  • 1 cartof dulce mare
  • un praf de sare
  • 2-3 rosii deshidratate cu capere in ulei de masline
  • 1 lgt oregano Delik'At
  • 2 l apa
  • 1 lg smantana Creme Cuisine Meggle

Mod de preparare:

Lintea o speli si o pui la hidratat intr-o cana de apa rece pentru 30 de minute.
Intre timp cureti ceapa si cartoful dulce. Ceapa o lasi intreaga, iar cartoful il tai in sferturi.
Pui la fiert lintea, iar separat, ceapa si cartoful. Lasi sa fiarba la foc mic 10 minute.
Strecori lintea si adaugi peste ea ceapa si cartoful, apoi blendezi pana cand obtii o pasta. Subtiezi dupa preferinta cu apa in care fiert legumele.



Adaugi rosiile, 2-3 capere si 2 linguri de ulei propriu si blendezi pana la omogenizare. La final presari oregano si dregi de gust .


Servesti imediat cu crackers de seacara si ardei iute, iar pentru decor folosesti smantana.



Tips&Tricks: poti inlocui cartofii dulci cu morcovi, iar rosiile cu pasta de rosii, pentru a pastra gustul dulceag al preparatului.



Pofta buna!

luni, 28 ianuarie 2019

CRISPY DE PUI CU MIX DE SALATA


   Dupa o pauza in care am considerat ca este momentul sa ofer familiei mele cel mai de pret cadou, timpul petrecut impreuna, a sosit si clipa sa ma intorc la obiceiuri mai vechi, dar cu un alt scop.

  Asa incat, incepand de astazi am sa continui povestea inceputa cu aproape un an in urma. Consider ca este de datoria mea sa va dau vesti bune.

 La inceput de an cu totii vorbim despre schimbarile pe care vrem sa le facem. Despre cum vom manca mai sanatos...Si vom face mai multa miscare... Si ne vom iubi mai mult pe noi insine. Numai ca de cele mai multe ori aceste cuvinte raman doar in mintea noastra sau scrise la un inceput de agenda. Pentru ca de unul singur este greu...foarte greu! 

  Sa te simti bine in pielea ta inseamna de cele mai multe ori sa "scapi " de niste kilograme, care in traducere libera pentru cei mai multi inseamna "infometare". Doar ca lucrurile nu stau chiar asa! 

  Poti sa slabesti inteligent .

  Si iata cum:

#CelMaiSmartProgramDeNutritie te asteapta la doar un click distanta. Programul pe care cei de la #reset ti-l pun la dispozitie iti ofera timp de 3 luni un plan alimentar, inspiratie, retete , motivatie si sustinere, astfel incat la final vei avea bucuria de a fi propriul tau nutritionist.

 Citeste pe www.slabestedestept.ro despre cum functioneaza asta si, daca te-ai hotarat, ai reducere de 50% doar introducand codul AS2019 in formularul de achizitie. 

  Exista si un bonus pentru luna ianuarie: primii 30 de inscrisi beneficiaza gratuit de o sedinta lunara de coaching transformational cu fondatoarea programului Slabeste Destept.

 Daca ai indoieli te provoc la un exercitiu de imaginatie: inchide ochii si gandeste-te cum ai vrea sa arati, apoi intreaba-te care ar fi cel mai mare beneficiu al indeplinirii obiectivului. 

  Pentru mine a fost sanatatea.

  Si ca sa vedeti ca sunt alaturi de voi in aceasta calatorie va dau si o reteta de pranz numai bun de luat la pachet.


             CRISPY DE PUI CU MIX DE SALATA




Ingrediente:

a. crispy

  • 1 piept de pui
  • oregano
  • 3 lg de iaurt 1%
  • boia dulce
  • sare de Himalaya
  • fulgi de porumb
b. salata
  • 250 mix de salata ( salata verde, varza rosie, ruccola, baby-spanac)
  • 1 lg zeama de lamaie
  • 3 puff-uri ulei de masline condimentat

Mod de preparare:

Pieptul de pui il feliezi transversal in portii groase de 1,5-2 cm.
Presari putina sare.
Amesteci iaurtul cu oregano si boia. Zdrobesti fulgii de porumb cat mai marunt. Eu i-am pus intr-o punga si am dat cu sucitorul peste ei.
Tavalesti pieptul prin iaurtul condimentat si apoi prin fulgi, dupa care il asezi pe hartie de copt , intr-o tava.


Dai tava la cuptorul preincalzit la 170* C pentru 20 de minute.
Intre timp iti prepari salata. Eu am rupt cu mana frunzele , am turnat zeama de lamaie si am dat puff-urile de ulei, apoi am amestecat bine totul.






luni, 14 ianuarie 2019

LUNEA FLORILOR





Azi imi doresc ceva ce nimeni nu imi va da vre-odata:
as vrea sa ma astepti si astazi iar in poarta
uitandu-te de-a lungul ulitei tot pustii,
gandindu-te ca poate , azi am uitat sa vin...
As vrea sa-ti vad baticul cel inflorat in albul
zapezii troienite cum imi aprinde dorul,
s-alerg si-apoi la pieptu-ti tu sa ma strangi cu foc
si lacrima din ochii batrani s-o sterg c-un colt...

sâmbătă, 12 ianuarie 2019

CUM TINEM GRIPA LA DISTANTA



  Tocmai ce am citit o avertizare emisa de Ministerul Sanatatii in ceea ce priveste epidemia de gripa care face tot mai multi pacienti in ultimele zile. Si pentru ca luni va incepe scoala / gradinita/ facultatea trebuie sa urmam cateva reguli simple, dar care vor tine boala la distanta.

  1. evitati pe cat posibil spatiile inchise si aglomerate : cinematografe, mall-uri, mijloace de transport in comun , lacasuri de cult ; daca vreti totusi sa mergeti nu ezitati sa purtati masca;
  2. spalati-va pe maini cat mai des cu putinta; in situatia in care sunteti in imposibilitatea de a o face ar fi bine sa aveti la indemana servetele sau un gel antibacterian ori o sticluta cu alcool sanitar;
  3. imbracati-va corespunzator: mai multe straturi de haine mai subtiri confectionate din materiale naturale ( bumbac, lana) sunt mai eficiente decat o bluza foarte groasa , in lupta cu frigul;
  4. beti zilnic minimum 2l de lichide, de preferat ceaiuri proaspete , indulcite cu miere si la care adaugati lamaie;
  5. consumati fructe si legume proaspete;
  6. din alimentatie nu ar trebui sa va lipseasca mierea; cea mai complexa este mierea de mana, foarte bogată în proteine, aminoacizi şi minerale (Ca, Mg, Fe), de până la 20 de ori mai mult ca alte sortimente; de aceea este indicată consumarea acesteia mai ales de către copii, persoanele anemice şi cele aflate în convalescenţă ; organismul uman asimilează mult mai bine aceste săruri prin alimentaţia naturală decât prin administrarea sintetică; cea pe care eu o folosesc este Apidava, fiindca de-a lungul timpului m-am convins de calitatea produselor comercializate sub acest brand.
  7. mai ales NU luati medicamente la recomandarea vecinilor! Si in nici un caz antibiotice! Gripa este o boala virala, deci nu se trateaza cu antibiotice!

    Eu am mereu la indemana borcanelul cu miere, bombonele cu miere si esenta de muguri de brad, propolis, ceai si fructe bogate in vitamina C.


   Sanatate si grija de voi!
  Iar la primele semne de boala dati fuga la medic- mai bine mergeti degeaba, decat sa regretati ca nu ati facut-o!

  Si nu uitati inca un lucru: sa previi este mult mai usor decat sa tratezi.

vineri, 11 ianuarie 2019

VAFE CU PESTO SI PARMEZAN




   VAFE CU PARMEZAN SI PESTO




Ingrediente:
  • 1 ou
  • 250 ml lapte de orez
  • 250 g faina de orez
  • 50 g unt Kerrygold
  • 3 lg parmezan ras
  • 1 lg pesto de busuioc
  • cateva felii de rosii deshidratate
  • un praf de sare
  • 1 lgt zahar brut SanoVita



Mod de preparare:

Topesti untul.
Bati albusul spuma impreuna cu praful de sare.
Adaugi pe rand galbenusul, untul topit, zaharul si laptele.
Renunti la mixer si adaugi faina in ploaie, amestecand cu un tel.
Trebuie sa obtii un aluat putin mai consistent decat cel de clatite.
La final adaugi parmezanul, pesto si rosiile tocate marunt.


Coci vafele si le servesti calde cu dulceata de ardei iute.


vineri, 4 ianuarie 2019

FLOAREA CRACIUNULUI - COZONAC



                       FLOAREA CRACIUNULUI - COZONAC



  
 Cand vine vorba despre cozonac, imi amintesc de mirosul dulce din cuptor, de bunica si de focul din soba. Cred ca niciodata cozonacul meu nu va avea acel gust, dar ma straduiesc... Mai ales ca bunica mi-a lasat mostenire aceasta reteta, pe care mi-am notat-o pe cand aveam vre-o 20 de ani.


Ingrediente:

a. aluat

  • 500 g faina
  • 1 ou+ 1 galbenus
  • 50 g drojdie proaspata
  • 250 ml lapte
  • 4 lg ulei
  • sare
  • 1 lgt coaja rasa de lamaie
b. umplutura
  • 250 g nuca macinata
  • 1 albus
  • 3 lg zahar
c. decor
  • 1 ou

Mod de preparare:


   Din drojdie, o lingura de zahar, un pumn de faina si o 1/2 de lapte se face o maia.
   Intre timp, se cerne restul de faina intr-un castron mare si se face o gropita in mijloc, in care vei adauga maiaua. Lasi cca 10 minute, pana cand aceasta isi dubleaza volumul.


   Abia apoi incepi sa framanti, adaugand mai intai oul intreg si apoi galbenusul peste care presari un praf de sare (asa m-a invatat bunica...galbenusul ramane galben!) .
   Framanti in continuare adaugand treptat laptele, zaharul ,uleiul si coaja rasa de lamaie, pana obtii un aluat elastic (cca 20 de minute) ...sau "pana transpira grinda", dupa cum obisnuia bunica sa spuna.



   Acoperi cu un prosop alb din bumbac si lasi la dospit ptr cca 30 minute, la caldura.
   Bati bine albusul cu zaharul, apoi incorporezi nuca. Daca vrei, poti sa adaugi ce arome iti plac. Eu prefer insa, sa  simt mirosul de nuca proaspat macinata.

   Intr-o forma de tort cu peretii detasabili asezi hartie de copt si o ungi cu putin unt, pentru un plus de fragezime.

   Intinzi aluatul cu sucitorul uns cu putin ulei, in foaie subtire (de un deget).
   Asezi uniform umplutura si rulezi cu grija.


   Tai rulada astfel formata in 9 segmente egale si le asezi in tava sub forma de floare, avand grija sa lasi putin spatiu intre ele. Nu te speria, se va umple!
   Lasi cozonacul sa mai dospeasca inca 15 minute, timp in care preincalzesti cuptorul. Bati oul si ungi cozonacul cu acesta.


   Cand cuptorul a ajuns la temperatura dorita ( 170*C) asezi cozonacul pe nivelul din mijloc, pornesti functia " static & ventilatie" si setezi la 70 de minute.
 Cozonacul s-a copt uniform, fara sa se arda si este delicios.



  Tips & Tricks: Este important sa ungi cozonacul abia dupa ce a mai dospit in tava, ca sa nu crape.

SARMALE ARDELENESTI IN OALA DE LUT




   Ei, si a venit timpul sa va dau reteta mea de sarmale, chiar daca a trecut Craciunul. Boboteaza este aproape, deci nu este tarziu pentru o "RETETA ROMANEASCA".


           SARMALE ARDELENESTI IN OALA DE LUT




Ingrediente:

  • 1 varza murata
  • 500 g carne tocata de porc
  • 3 cepe mari, albe
  • 2 lg ulei
  • 1/2 cana de orez
  • apa
  • sare
  • piper
  • cimbru
  • cateva felii de afumatura
  • 1 cana de zeama de varza

Mod de preparare:

Ceapa o cureti , o speli bine sub jet de apa rece si o toci marunt. Apoi o calesti in ulei, la foc mic, pana cand sticleste. Eu am adaugat si cca 50 ml de apa. Intre timp speli bine orezul si il adaugi peste ceapa calita. Iei amestecul de pe foc, adaugi carnea si condimentele dupa gust si omogenizezi compozitia. 


Varza o desfaci frunze si formezi sarmalele.

In oala de lut asezi o ramurica de cimbru si acoperi cu varza tocata.
Asezi sarmalele cu grija , iar deasupra pui afumatura. 
Torni zeama de varza si completezi cu apa, pana cand ajungi la ultimul rand de sarmale. 



Asezi capacul si dai oala la cuptor. Avand cuptor electric, am asezat tava pe nivelul 2 de jos, am pornit functia "static & ventilatie"( care distribuie uniform caldura ) si am setat temperatura la 170*C. In 80 de minute, sarmalele au fost numai bune de savurat.



Oala mea are 2,5 l.

Tips& Tricks: am tinut oala plina cu apa rece cat timp am preparat sarmalele. Asa mi s-a parut ca este mai bine.