marți, 25 iunie 2019

ÎNGHEȚATĂ DE CĂPȘUNI




   Zilele trecute am fost la părinții mei, iar când am intrat în curte m-a întâmpinat o aromă plăcută de căpșuni. Știți voi, mirosul acela care îți dă fiori pe cerul gurii...

  Am strâns un bol de căpșunici dulci și aromate. Restul au ajuns să ne răsfețe direct papilele  gustative .

  Și fiindcă veni vorba de răsfăț, iată ce s-a ales de restul...


ÎNGHEȚATĂ DE CĂPȘUNI 



 Ingrediente:

  • 200 g iaurt 10% grăsime ( sau mai slab dacă vrei)
  • căpșuni bine coapte
  • 1 lg zahăr din ștevie 
  • 1/2 lgt zeamă de lămâie 
Decor: 
-ciocolată NESTLE Desert Noir 
- căpșuni 
- frunze de mentă 


Mod de preparare:

  Amesteci iaurtul cu zahărul și adaugi căpșunile zdrobite și zeama de lămâie ( astfel înghețata nu va avea ace de gheață). 


  Formele de înghețată le umezești și le umpli cu acest amestec. 

 Decorezi cu câte o căpșunică și dai la congelator pentru 2 ore.


 Înainte de a servi înghețata, topești puțină ciocolată, pe baie de aburi .
 
 Scoți înghețata din formă, o așezi pe farfurie, torni ciocolata topită, așezi o frunză de mentă, presari puțin praf magic de iubire și servești. 




duminică, 23 iunie 2019

LUNEA FLORILOR


  Sânziană, floare mândră, 
Lasă-mă să-mi fac cunună, 
Numai una, atâtica, 
Și zău, nu mai cer nimica!




 



vineri, 21 iunie 2019

CELULITA, BAT-O VINA!



Vine vara, bine-mi pare,
Celulita mea e-n floare!





               Sau mai bine , NU!

  Și știți de ce? Pentru că am învățat să am grijă de corpul meu.



                     Celulita- când, cum, de ce?

   Primul lucru pe care trebuie să îl știi despre celulită  este acela că reprezintă o caracteristică a grăsimii feminine și nu este o boala, ci un efect al dezechilibrelor hormonale . Iar acestea sunt frecvente la femeile tinere: dereglări ale ciclului menstrual, sarcină, îngrășat rapid.

  
  Și cât de neplăcut este aspectul acela de "coajă de portocală "!...

 Nu se vindecă, dar se ține sub control. De aceea, odată depistată necesită terapii permanente, a' la long, cam așa cum trebuie să îți tunzi părul periodic sau să îți faci manichiura...

              Ce este de făcut?

  Există multe opțiuni, de la manopere sofisticate și costisitoare, până la gesturi simple, de zi cu zi, constând în terapii simple, locale, precum aplicarea cremelor anticelulitice , cu drenarea circulației limfatice prin automasaj. 


   Dar nu trebuie să uităm că secretul siluetei frumoase și a pielii sănătoase  este combinația dintre alimentația variată, consum echilibrat de lichide și mișcare. 


          Soluții eficiente 


     Știți că sunt mare amatoare de produse naturale pentru îngrijirea corporală. 

 Astăzi am să vă prezint două astfel de produse din portofoliul Apidava.

1. Crema anticelulitică 


  Pentru început am să vă spun că miroase demențial! În momentul în care am desfăcut folia în care era sigilată cutia m-a întâmpinat o aromă plăcută de miere proaspătă și încă ceva, greu de definit. Când am citit ingredientele am înțeles că totul stă în combinație și  proporții: unt de Shea, miere,propolis,ulei esențial de pin și ceară de albine. 


  Combinația de propolis, ulei de pin și unt de Shea conferă eficiență masajului împotriva celulitei, prin stimularea microcirculației locale:

 * propolisul este un produs 100% natural , cu un conținut crescut de antioxidanți naturali , care ajutăorganismul la eliminarea toxinelor;
  * uleiul esențial de pin stimulează circulația sanguină periferică și tonusul muscular, cu încălzirea locală a pielii și arderea grăsimilor;
  * mierea e binecunoscuta pentru proprietatile ei calmante, tonifiante, remineralizante, antioxidante si de stimulare a metabolismului celular;
  * untul de Shea , datorita vitaminelor din compozitie, stimuleaza regenerarea celulara, are proprietati hidratante si nutritive excelente pentru corp, previne si trateaza vergeturile;
  * ceara de albine trateaza eficient tulburarile circulatiei periferice de la nivelul membrelor inferioare.

  Pentru o mai buna eficienta am aplicat crema de 2*/zi, dimineata si seara, efectuand un masaj insistent , timp de 10 minute pe fiecare zona, respectiv pe coapse. Avand oarecare cunostinte in acest domeniu, sedintele de masaj le-am efectuat dupa dus, deoarece pielea era curata, porii dilatati si capilarele deschise, astfel incat absorbtia principiilor active a fost optimizata.



   Drept rezultat, dupa 7 zile, circumferinta masurata la mijlocul coapsei a scazut cu 1 cm. Ca sa fiu foarte sincera, nici eu nu ma asteptam la un rezultat atat de bun! Dar se pare ca intr-adevar, combinatia dintre o crema eficienta + masaj+ alimentatie echilibrata+ hidratare+ miscare + perseverenta este cheia spre combaterea celulitei.  



                                  


 Conluzionand, crema anticelulitica :
– regenerează şi protejează epiderma;
– revitalizează şi hrăneşte pielea;
– reface ţesuturile deformate de celulită;
– tonifică musculatura;
– hidratează pielea;
– stimulează circulaţia sanguină;
– produs destinat pielii corpului şi zonelor afectate de celulită.


  Avand in vedere rezultatul , voi incepe aplicarea acestei creme si pe abdomen. In ciuda alimentatiei si a sportului , aceasta zona imi da mult de furca. Si, cine stie?, poate ca in aceasta vara voi purta din nou costume de baie din doua piese...


2. Crema de corp

  Cu miere, propolis, ceară de albine, unt de Shea şi uleiuri esenţiale, are ca si proprietati:
– hidratant intens pentru pielea uscată şi iritată
– stimulant, activează microcirculația
– cicatrizant, accelerează vindecarea plăgilor
– stimulează sinteza de colagen care previne ridurile şi alte semene de îmbătrânire
– factor de protecţie UV




  Sunt suficiente motive pentru a o folosi in fiecare zi, mai ales dimineata. De ce am ales acest moment al zilei? Soarele arzator de afara mi-ar fi dat batai de cap daca nu mi-as fi protjat pielea cu o crema cu FPS.   In plus, mirosul delicat ma invaluia intr-un parfum suav, de flori. 

  Sincer, mi-am scos din dulap rochitele mai scurte ( chiar daca nu  foarte ...) si intentionez ca in acest week-end sa imi etalez noile coapse tonizate si bronzate. Voi reveni cu un update foto, promit!


 Update 22 iunie... am profitat din plin de vremea frumoasă și am scos de la naftalină pantalonii scurți. Cred că fotografia spune totul.


joi, 20 iunie 2019

LIMONADĂ ROCK & ROLL



   Ok, să nu mă întrebați de unde vine denumirea.  Adevărul este că este atât de fresh, încât îți vine să dansezi. 


LIMONADĂ ROCK & ROLL 



Ingrediente:

  • 400 ml apă rece plată/ minerală 
  • 2 lgt miere / 2 lgt zahăr brun / de ștevie 
  • zeamă de la 1 lămâie 
  • 5 frunze de mentă 
  • cuburi de gheață 
Povestea stă așa: o îndulcești cât și cu ce dorești tu. Cât despre cuburile de gheață, eu am pus în  forme și câte o frunzuliță de mentă, dar și sirop de cireșe 🍒.

  Mod de preparare :

  Amesteci totul și decorezi cu felie de lămâie și mentă. Simplu.

Răcorire plăcută!




marți, 18 iunie 2019

MANICHIURA PERFECTĂ DE LA 7 LA 47


  Aveam vreo 7 ani când mi-am creat prima manichiură...din petale de trandafir lipite cu apă! O văzusem eu pe mama cum își colorează unghiile  și cât de frumoasă era așa!... Am încercat să mă și rujez, dar asta este altă poveste...

  Puțină istorie 

  La începutul secolului XX , manichiura era aproape un moft: doar femeile excentrice  își colorau unghiile și o făceau mai ales în roșu. Cât despre bărbați, ce să mai vorbim...

  De atunci însă, s-au schimbat multe. Numeroase "revoluții " au modificat  optica asupra ceea ce înseamnă "îngrijirea personală ". S-au înființat chiar academii în domeniul manichiurii ,ai căror absolvenți ajung adevărați maeștri ai unghiilor. 

  Există specialiști în tratamentul mâinilor și al unghiilor - vitamine ,uleiuri, creme și măști, există creatori care stabilesc tendințele  în fiecare sezon- la fel ca în modă, machiaj sau hairstilling. 

  Lucruri interesante și importante pentru noi, femeile. 

  Anatomie și nu numai 

  O unghie sănătoasă are culoarea roz, este translucidă și ușor convexă . Baza ei aderă la epiderm ,iar sub faldul de piele ( cuticula) se ascunde zona germinativă responsabilă de creșterea unghiei.   În mod normal viteza de creștere este de 0,1 mm / zi la mâini , înlocuirea completă a unghiei realizăndu-se la 3 luni .

  Orice modificare a aspectului sau formei trebuie să te trimită la dermatolog. 

  Pentru a avea unghii sănătoase trebuie să consumăm alimente bogate în fier, zinc și acizi grași esențiali.


  Ce mi se potrivește?

Aici intrăm cu adevărat în arta de a avea o manichiură frumoasă și care
  să te reprezinte. 

  Mâna mea este mică și degetele mai groase, dar există un echilibru, lungimea palmei fiind egală cu cea a degetului mijlociu. Astfel forma care mi se potrivește este cea de migdală. În ceea ce privește lungimea, de-a lungul timpului am observat că 1-2 mm sunt suficienți.
...Și arată perfect în nuanțe de roz satinat ... Vă mai amintiți manichiura mea din petale de trandafir?


Câteva reguli 

  În cei 40 de ani de experiență în domeniu ( sic! ) am învățat pe propria piele câteva lucruri:

  • manichiura trebuie precedată de o pregătire minuțioasă: curățat, exfoliere, cremă de mâini, tăiat și pilit unghiile,  aranjat cuticulele ;
  • îmi pregătesc la îndemână toate cele necesare: lac protector, bețișoare, lacurile de unghii, top coat, acetonă;
  • nu mă grăbesc!
  • nu îmi fac manichiura seara- lumina naturală este cea mai potrivită; în plus, nu risc să mă trezesc cu urme;
  • încep cu degetul mic; nu știu exact de ce, dar așa mi se pare firesc. 
  După cum observați, nu merg la salon. Îmi place să mă ocup personal de acest aspect, chiar dacă admir , cu invidie uneori, niște unghii lungi care spun o întreagă poveste. Sau care sunt adevărate opere de artă. Dar simt că nu mi se potrivesc. Eu sunt o fire activă, vin zilnic în contact cu zeci de pacienți ( știați că unghiile lungi și bijuteriile de dimensiuni mari sunt cam interzise în acest domeniu?) , gătesc, fac sport. Unghiile mici și îngrijite sunt detaliul care face diferența. 

 Bineînțeles că bombănesc ori de câte ori trebuie să le refac , fiindcă deși folosesc produse de calitate, nici un lac nu ține mai mult de 5 zile!


Opțiuni 

  Producătorii de lacuri de unghii încearcă mereu să inoveze, astfel încât, de-a lungul timpului au trecut de la oja clasică ( pe care eu o folosesc) la oje cu diverse texturi și moduri de aplicare și finisare ...pe care ar trebui să le încerc. 



  Cea care cred că mi se potrivește este oja semipermanentă, mai ales că o pot aplica și acasă. 
Pentru a fi complet pregătită am nevoie de:

  • o lampă UV - și m-am oprit asupra acestui model de la Victoria Vynn, mai ales că are și efect antiaging;
  • un primer 
  • o bază 
  • oje în culorile preferate 
  • un top-coat- asigură strălucire, un luciu plăcut și o durabilitate de cca 4 săptămâni. 
  

  Vorbeam adineauri despre produsele Victoria Vynn, pe care le-am descoperit pe pinknails, un site specializat în comercializarea articolelor pentru îngrijirea mâinilor în general, și a unghiilor în special. 
  Ceea ce mi se pare cu adevărat de remarcat, pe lângă calitatea produselor comercializate, este și faptul că primești recomandări de utilizare a acestora ,astfel încât realizarea manichiurii preferate să fie facilă, în confortul casei tale, atunci când ai timp și, de ce nu, nevoie.

               
             


  Ce aduce nou acest brand?

  Victoria Vynn iubește femeile! Creat cu pasiune și dragoste în capitala mondială a modei și designului ,  NYC, a devenit o marcă de referință pentru artiștii de unghii.

  În portofoliul lor găsim:

  • formulă inovatoare ce nu provoacă alergii 
  • culori cremoase, foarte pigmentate 
  • rezistență îndelungată 
  • oferă inclusiv produse pentru îngrijirea mâinilor. 
  Cu un astfel de kit aș avea manichiura perfectă, pe care colegele mele ar privi-o cu admirație ,iar eu aș fi mândră de mine...cam ca și atunci când aveam 7 ani...


vineri, 14 iunie 2019

CÂND PĂRINȚII ÎȘI DAU COATE...



  ...copiii încasează bobârnace ! Știu că nu sună foarte academic, dar nici nu simt nevoia să fie . Și  nu pot să tac atunci când văd cum părinții își exclud cu bună știință copiii din colectivitate. Nu trebuie să fim prieteni la cataramă și nici ei de nedespărțit, însă atunci când vine vorba de o acțiune comună la școală ar trebui să fim toți pentru unul și unul pentru toți. 

  Să renunțăm la orgolii, să dăm dovadă de înțelepciune, să înțelegem că nici unul dintre noi nu deține adevărul absolut și că, până la urmă, minoritatea se supune majorității. 

  Pentru că cei mici sunt cu ochii pe noi și ne imită comportamentul. Dacă noi suntem mereu împotriva celorlalți, vor învăța că au întotdeauna dreptate. Dacă, în schimb, dăm dovadă de înțelegere, vor ști să fie toleranți. 

 Nu am pretenția că sunt părintele perfect, dar încerc. Și mă refer aici la relația mea cu școala, cu colegii de clasă ai fetiței mele, cu ceilalți părinți. 

  Pentru că atunci când noi, părinții, ne dăm coate și nu știm care dintre noi este mai deștept, copiii suferă și primesc bobârnace de la viață. 
  

miercuri, 12 iunie 2019

ECONOMISESC, DECI - TRĂIESC!



   Am copilărit în "epoca de aur ", când , în afară de aer, totul era "cu porția " sau la economie: mama gătea pe aragazul cu butelie, eu îmi făceam de multe ori temele la lampa cu petrol fiindcă se întrerupea curentul, apă caldă aveam doar câte 2 ore pe zi ... Nu vă spun mai multe fiindcă știți și voi prea bine.

  Tata mă atenționa mereu sa sting becul cănd ies din cameră, iar mama îmi atrăgea atenția când lăsam apa să curgă în chiuvetă sau uitam să pun capacul pe oală. Sincer, nu uitam, doar că nu vroiam să stau cu ochii pe el ca să nu cumva să fiarbă prea tare și să dea în foc. Atunci, altă tevatură: trebuia spălat și aragazul! 

  Cred că părinților mei le intrase în sânge acest "sindrom al economisirii" ,pe care eu, la vremea aceea, nu îl prea înțelegeam. Și bombăneam de fiecare dată zicându-le că singurul lucru pe care mi-l doresc este să nu ajung ca ei. Tata mă privea încruntat și îmi răspundea că el își dorește doar să nu ajung mai rău...

  Și câtă dreptate avea! 

  După ce zeci de ani omenirea a consumat în exces, fără a se gândi la ziua de mâine, a sosit momentul în care trebuie să strângem rândurile. "Sindromul economisirii " este tot mai real, iar colapsul energetic tot mai aproape. Am resimțit acest fapt în urmă cu câțiva ani, când am văzut câmpurile de panouri solare și mori de vânt de lângă Viena, în imediata vecinătate a unei mari rafinării. Dacă ei și-au pus problema epuizării resurselor energetice  înseamnă că semnalul de alarmă este tras!

  Întoarsă acasă mi-am promis să am mai multă grijă de tot ceea ce înseamnă "energie ". 

  Am început cu ceea ce știam deja de la părinții mei, dar am și actualizat și modernizat modul de economisire:

  • când gătesc, folosesc vase corespunzătoare pentru fiecare ochi al plitei; în acest mod economisesc cca 30% din energie, iar dacă mai așez și un capac mai adaug 20%; în plus termin mai repede;
  • atunci când mâncarea pe care o prepar are nevoie de apă, întotdeauna folosesc apă cât mai caldă de la robinet, reducând astfel timpul în care aceasta ajunge la punctul de fierbere și economisesc energie;
  • am avut grijă să pozitionez frigiderul astfel încât să fie cât mai departe de orice sursă de căldură: calorifer, fereastră, aragaz;
  • mi-am achiziționat o combină frigorifică performanta, cu clasă energetică A +++ ,iar temperatura interioară rămâne setată pe +4°C/ -16°C;
  • niciodată nu pun la frigider mâncare caldă ;aștept să se răcească mai întâi;
  • centrala este setată pe modul "economic " , fiindcă nu am nevoie de apă fierbinte ca să spăl vasele sau pentru un duș rapid;
  • folosim în special dușul pentru igiena corporală zilnică;
  • mașina de spălat este una de clasă energetică superioară și am grijă să o încarc optim pentru un consum redus de energie și apă, spălând la cicluri mai lungi și temperatură scăzută;
  • am montat becuri economice, spoturi și lămpi pentru a face lumină doar atunci când, unde și cât avem nevoie;
  Să nu credeți însă, că doar eu sunt atât de implicată. Ba dimpotrivă! 

  Per total sunt foarte multe modalități prin care poți economisi energie atât acasă, cât și la birou. Pentru a le face cunoscute cei de la E.ON au lansat proiectul #EconomiiLaPuterea100, prin care și-au propus să ne prezinte 100 de sfaturi care să ne ajute să economisim energie. Toate acestea sunt publicate pe canalul lor de YouTube într-un playlist special și împărțite în diverse categorii, în funcție de nevoile fiecăruia : cum să economisești apa, cum să faci economii în bucătărie etc.


 Schimbarile climatice sunt o realitate : temperaturile cresc, ghetarii se topesc, tiparul precipitatiilor se schimba. In acest context creste nivelul apei marilor , cu crearea de conditii meteorologice extreme ce duc la inundatii sau seceta cu frecventa si intensitate sporite. Este vorba despre "efectul de sera" cauzat de emisiile de gaze.

    O componenta principala a reducerii acestor efecte nocive pentru mediu este tranzitia catre "energia curata" . Aceasta presupune redirectionarea investitiilor dinspre combustibilii fosili, poluanti, catre surse de energie nepoluante . Aceasta tranzitie necesita insa o implicare nu numai din partea organismelor internationale, ci si din partea tarilor, oraselor , sectorului economic si societatii civile. Se va permite astfel un flux liber de energie transfrontalier si o aprovizionare sigura pentru fiecare cetatean. Noile tehnologii si infrastructuri vor crea locuri de munca si competente , dar si dezvoltarea unei economii ecologice ce va avea ca si rezultat diminuarea incalzirii globale.


  Ce fac eu pentru a reduce efectul de seră? Las mașina în garaj ori de câte ori utilizarea ei nu este strict necesară, mai ales că în Cluj Napoca există benzi special create pentru transportul în comun. De ce să îmi aduc și eu contribuția la poluarea aerului și să îmi consum neuronii în trafic, când pot să ajung mai rapid, mai sigur și mai relaxată la destinație? 



   Astfel am grijă de viitorul meu și al copiilor mei, fiindcă am ajuns la concluzia că dacă economisesc, trăiesc! Iar tata avea mare dreptate: în unele privințe am ajuns mai rău ca ei...dar in sens pozitiv, sper.


"MANUAL DE PĂRINTE " - UN CAPITOL



   Dragă adultule, 

Știu că viața este grea, că uneori te simți prins într-un carusel din care nu mai poți coborî , că lucrurile se desfășoară într-o continuă mișcare browniană...

  Dar fă un efort și oprește-te! Respiră adânc, privește puiul de om din dreapta ta și zâmbește! Întreaga lui lume ești TU! 

  Fă-ți timp și vorbește-i.
  Fă-ți timp și ascultă-l.
  Fă-ți timp și întreabă-l.
  Fă-ți timp și laudă-l.
  Fă-ți timp și dojenește-l.

TU ai ales să fii părinte. Asumă-ți  responsabilitatea, riscul și bucuria de a avea posibilitatea să modelezi un adult. Nu este ușor, dar ai știut asta de la început. Uneori mă gândesc ce bine ar fi dacă am primi și un "manual de părinte " odată cu venirea pe lume a copilului... Dispunem însă, de ceea ce părinții noștri nu au avut parte: accesul la informație și la ajutor de specialitate. 

  Ar trebui să profităm din plin și să le oferim copiilor noștri o educație sănătoasă. 

  Un  capitol al "manualului de părinte " ar putea arăta așa.




Aștept de la voi propuneri pentru un alt capitol.

marți, 11 iunie 2019

CLUJUL, AZI



   Câteva zile de soare au fost suficiente pentru că boboceii să iasă la plimbare pe lac sub atenta supraveghere a mamei ...si in exclamațiile  de încântare ale copiilor. 



  De parcă stiau că sunt vedete, măcăiau intr-una , oferind un adevărat spectacol. 

duminică, 9 iunie 2019

LUNEA FLORILOR



  Bună dimineața, oameni dragi!

  Așa-i că v-a fost dor de vară?
...și de mine 🤗?

  Mie mi-a fost tare dor de voi...

  Dar in viață avem parte și de momente mai puțin plăcute. Trecem peste ele și rămânem cu experiența și amintirea lucrurilor frumoase.



  Un buchet de absolvire special , ca și destinatara lui - felicitări Alexandra și multă înțelepciune pe drumul ales!