Ziua 0
Dimineață frumoasă de toamnă. Soarele dezmiardă frunzele mirosind a struguri copți. Gutuile aurii par lampioane magice suspendate între cer și pământ. Zâmbesc...
Luna, ca un ghemotoc de smoală , s- a cuibărit în balansoar, departe de covorul arămiu din grădină ,aruncând priviri dezabrobatoare spre Pufi ,care aleargă răscolind covorul arămiu... Diferență de atitudine...
Îmi fac loc cu greu lângă pisică și privesc cerul de un albastru ireal. Cafeaua uitată pe masă s-a răcit de mult. Toamna aceasta îmi amintește de copilărie. O gutuie cade și îl lovește pe cățel peste bot. Latră descumpănit și se chircește la picioarele mele. Ce ți-e și cu atracția gravitațională!
Zâmbesc...
Tabloul este stricat de soneria telefonului- un email. Mă gândesc dacă să îl citesc . O fi încă o reclamă...sau poate e ceva important. Până la urmă deschid mesageria :
" Felicitări! Ați fost selectată să participați , în calitate de pilot al noului model Honda Civic Type R, la circuitul de la Nurburgring , în încercarea de a doborî recordul de viteză pentru un tur la categoria sa! Pentru detalii vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon...
Cu stimă,
......"
Citesc încă o dată, apoi verific expeditorul și arunc o privire pe numărul de telefon. Totul pare în regulă. Sun. Ce am de pierdut?
În urma convorbirii telefonice îmi dau seama că astăzi chiar este o zi perfectă de toamnă. În urmă cu 3 săptămâni participasem la un test-drive organizat de showroom- ul din Cluj Napoca pentru a testa noile modele Honda. Mă atrăsese în special modelul Civic Type R , proiectat cu un ADN sportiv, special pentru performanță și o experiență unică de conducere. Fără să știm, fusese și un "examen " . Vroiau un suflu nou în echipă, în tentativa lor de a doborî recordul de viteză pentru un tur la Nurburgring. Și m-au ales pe mine pentru că, deși sunt stângace, m-am adaptat perfect interiorului inspirat din lumea curselor. De fapt, mie mi-au plăcut materialele tactile premium și schimbătorul de viteze din aluminiu. Un alt aspect deloc de neglijat îl reprezintă cadranele de bord ușor de citit și noul sistem multimedia Honda Conect cu ecran touchscreen și navigație integrată, compatibilă Apple Car Play și Android Auto( pentru manevrarea în siguranță a telefonului și aplicațiilor Google Maps).
Asta este partea frumoasă. Doar că trebuie să îmi caut un copilot! Acum e-acum!
Ziua 1
Pufi ocolește tacticos gutuiul și îi aruncă ocheade scurte mârâind.
Zâmbesc...Ce-ar fi ca Newton să îmi fie copilot? Doar trebuie să spulberăm un record de viteză! Iar el,ca fizician și matematician, ar calcula exact viteza, accelerația...
Ziua 2
Cei de la Honda România ne privesc înmărmuriți. Savantul este o apariție pitorească.
Zâmbesc...
Ne descălțăm și pășim pe asfaltul circuitului. Newton se apleacă să îl pipăie. O cută adâncă îi apare pe frunte. Mai face doi pași, se întoarce și clipește mărunt. Notează ceva , trage niște linii, apoi calculează. Arunc o privire: limită...integrală...viteze...accelerație... distanțe...Se îndreaptă cu pași hotărâți spre boxa în care așteaptă cuminți mai multe modele de Honda . Privește atent țuguindu-și buzele. Face un pas înapoi și se oprește lângă bolidul alb.
Îl urmez , cu ochii ațintiți pe expresia feței. Pare mulțumit, dar simt că are câteva semne de întrebare. Un membru al staff-ului tehnic ridică ușor capota. Capul fizicianului dispare în măruntaiele mașinii căutând. Pune întrebări și așteaptă răspunsuri. Așa aflu și eu câteva amănunte interesante:
- poate atinge 100 km/oră în doar 5,8 secunde
- viteza maximă este de 272 km/h
- puterea motorului este de 320 CP și dezvoltă un cuplu de 400Nm
Aici tresare, auzindu-și numele. Dar atât. Calmul englezesc nu se dezminte...
Deschide portiera și se asează în scaun. Zâmbește. Este primul gest de acest fel de când îl cunosc... Îl ajut să fixeze centura de siguranță și pornesc motorul.
Ascultăm amândoi preț de câteva clipe, apoi pornesc. Intenționez să fac un tur de recunoaștere, să simt asfaltul sub roți, să testez modul +R, orientat spre pilotaj ,să accelerez și să frânez . Newton tace și calculează. Din când în când îmi spune să opresc și să mă întorc într-un anumit punct.
Ascultăm amândoi preț de câteva clipe, apoi pornesc. Intenționez să fac un tur de recunoaștere, să simt asfaltul sub roți, să testez modul +R, orientat spre pilotaj ,să accelerez și să frânez . Newton tace și calculează. Din când în când îmi spune să opresc și să mă întorc într-un anumit punct.
Facem vre-o 3 tururi " la pas". Tehnicienii ne privesc tăcuți. Parcă ar trebui să batem un record de viteză...
În al 4-lea tur încerc să îmi intru în rolul de pilot. Ușor de zis... Înainte de sectorul Michael Schumacher aproape ies în decor ! Noroc că mașina este foarte stabilă și mă redresez la timp. Copilotul meu rămâne imperturbabil...calculează... Apoi îmi face semn că pentru astăzi este suficient.
Ziua 3
Este pentru prima dată când am cu adevărat emoții. Ceilalți concurenți sunt deja pe pistă, antrenându-se. Newton apare cu un teanc de hârtii și îmi face semn să îl urmez. Le întinde pe capotă și îmi explică ce am de făcut, pas cu pas: până la ce viteză să accelerez, când să frânez , cum să mă încadrez în curbă... Conform calculelor lui ar trebui să parcurgem cei 20,83 de kilometri ai circuitului în 7:40.13...
Zâmbesc...amar...
Urcăm în mașină. Respir adânc și încerc să uit tot ce știam până acum , pentru a avea mintea deschisă calculelor lui Newton. Am încredere în copilotul meu.
Pornim... Accelerez...frânez...mă așez pe curbe ...parcă plutesc...la finish îi văd pe cei din staff alergând spre noi: cronometrul s-a oprit foarte aproape de actualul record ! Am șanse! De fapt avem șanse... Savantul zâmbește.
Ziua Z
Agitație mare. Mașini, piloți, tehnicieni, personalități. În urma tragerii la sorți vom intra în cursă cu numărul 13 . Nu cred că cei de la Honda au fost atât de emoționați din 1948 încoace, când Soichiro Honda începea să transforme nevoia de mobilitate într-o companie pe care societatea o aștepta sau când a ieșit pe poartă primul automobil.
Timpii concurenților sunt strânși, dar niciunul nu coboară sub record.
Mă apropii de bolid și îi admir forma aerodinamică, deflectoarele inteligente de pe acoperiș și spoilerul din fibră de carbon. Îl simt vibrând...sau poate mi se pare...
Îmi aud numele. E rândul nostru. Arunc o privire spre copilotul meu. Zâmbește. Zâmbesc și eu. E ca și cum ne-am cunoaște de-o viață. Și într-un fel așa și este: anii de școală m-au făcut să învăț atât de multe despre el!
Mângâi volanul, schimbătorul de viteze, privesc cadranele. Respir și văd steagul ridicându-se. Am pornit. Cred că aș putea merge cu ochii închiși. Sunt doar eu și mașina. Nimic altceva nu contează. Pista se așterne în fața noastră ca o panglică argintie. Parcă îi aud foșnetul sub roți, atât e de liniște între noi. Ajung în virajul 7, acela care de fiecare dată îmi dădea fiori. Newton își așează palma pe bord, de parcă ar vrea să echilibreze mașina. Dar nu e nevoie. Oftez adânc și apăs accelerația. Nimic nu mă mai poate opri! Doar cronometrul.
Steagul coboară agitându -se ,iar cei din boxă aleargă spre noi.
Am reușit! Am doborât recordul circuitului! Întorc privirea spre dreapta... copilotul meu nu este nicăieri... probabil a plecat să caute o Honda Civic de vânzare .
Zâmbesc...
Îți mulțumesc, domnule Newton pentru tot ceea ce m-ai învățat !
Exercițiu de imaginație pentru SuperBlog 2019
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu