Mi-o amintesc pe bunica : inalta, slaba, iute ca o zvarluga . De primavara pana toamna trebaluia prin gradina ( si gradina ca a ei nu avea nimeni cale de 7 sate! ) , iar iarna isi "intindea" razboiul si tesea.
Ma asezam la stanga ei si ii priveam fascinata mainile care se miscau intr-un ritm ametitor. Degetele i se impleteau printre firele de urzeala si ite , apoi batea cu spata . La fiecare pas apasa pedalele si schimba itele. Si nu o data ma bagam sub razboi ca sa vad cum se petrece minunea ...Era insa, dincolo de puterea mea de intelegere.
Iar pentru ca sa nu ii mai incurc firele , bunica imi dadea de lucru: sa deapan sculul de lana intins pe vartelnita si apoi sa il asez pe suveica.
Era raspundere mare pentru mine si ma straduiam din rasputeri sa fac lucrurile cum se cuvine. Si in timp ce eu imi incurcam degetele prin fire , ea aduna pe sulul razboiului minunatii colorate pe care mai apoi le aseza pe jos sau pe pereti. Desluseam acolo pasari si flori, rauri si copaci , dar si semne pe care nu le intelegeam , totul in nuante albastru si verde in contrast cu visiniul stralucitor.
Daca regret ceva este faptul ca nu am pastrat ( sau mai bine zis - parintii mei nu au pastrat) nici macar unul dintre aceste covoare oltenesti pline de istorie si poveste...
Am aflat insa, ca traditia merge mai departe , dusa de oameni cu dragoste pentru frumos si talent , care vor sa aduca in casele noastre un strop de magie cu ajutorul acestor covoare traditionale . Atelierul lor este la o aruncatura de bat de satul bunicilor mei, in Macesul de Jos , si folosesc aceleasi fire de bumbac si lana- nimic artificial , nimic ostentativ , totul creat cu migala si natural.
Mie mi-a atras atentia acest model
care seamana foarte mult cu ceea ce facea bunica . Verdele stralucitor ma duce cu gandul la viata, iar nuantele jucause de roz si visiniu contrabalnsate de acel gri-otel imi dau pofta de joaca. Motiv pentru care l-as aseza in camera micutei , intre birou si pat , locul unde se intalnesc toate jucariile si dorintele ei. Ar fi , daca vreti, o punte intre copilaria mea si viitorul ei , mai ales ca viseaza sa devina designer de interior ...
Pana atunci insa , va invit sa le vizitati site-ul si pagina de facebook si sa ii incurajati cu un "like" , facand astfel o investitie in pastrarea traditiilor si ducerea lor mai departe.
Fiindca , asa cum spunea un intelept, "un popor fără tradiţii este un popor fără viitor."
Covoarele tesute in casa la razboiul de tesut sunt extraordinar de frumoase. La tara se pun pe jos pe podea. Mie imi este foarte greu sa calc pe o asemenea bijuterie.
RăspundețiȘtergerefelicitari pentru premiu
RăspundețiȘtergere