PERMIS DE PARINTE

   Am fost si eu un concediu. Si mi-am permis sa ii propun fetitei mele sa nu o mai duc eu la scoala, fiindca sunt in concediu. La auzul careia s-a uitat la mine si mi-a spus:
  - Mami, dar esti in concediu de la servici, nu de acasa...

   Si cata dreptate avea! Ca si parinte nu esti niciodata in concediu. Si asta incepe de dinainte de venirea pe lume a minunii, din momentul in care ai hotarat ca da, se va intampla...

   Si acum ajung la subiectul acestui articol : BUCURIA SI RESPONSABILITATEA DE A FI PARINTE.

    Ma uit in jur si vad copii tristi, cu priviri incruntate, tematoare. Vad parinti la fel de incrancenati , care isi palmuiesc odoarele in plina strada...Si ma gandesc ca nu este neaparat vina lor. Poate si ei au crescut sub imperiul lui "eu te-am facut, eu te omor", " bataia e rupta din Rai" , "unde da mama creste"...Si atunci nu cunosc o alta metoda de educatie. Toate "de ce"-urile sunt rasplatite cu "pentru ca asa spun eu!"

    Ma intreb atunci: daca le este atat de greu DE CE au luat decizia de a fi PARINTI ? Un copil are nevoie de dragoste, de exemple pozitive, are nevoie sa greseasca pentru a invata sa se corecteze, are nevoie sa fie diferit, are nevoie sa nu fie perfect...Un copil are nevoie de incurajare, de timp petrecut cu parintii lui, are nevoie de lauda, dar si de critica. Un copil trebuie SA INTELEAGA unde a gresit si CE ANUME nu este bine in ceea ce a facut. Mintea lui este ca o sugativa care absoarbe orice informatie, buna sau rea, fara a o trece printr-un filtru...inca nu este capabil de asa ceva. Iar apoi, adult fiind, nu va mai avea ce sa filtreze: obiceiurile si cliseele sunt deja bine inradacinate , iar ideea de a "FI PARINTE" se transforma intr-o corvoada.

  A'Propos: cine acorda PERMISUL DE PARINTE?