vineri, 29 martie 2019
ALIMENTAȚIE VS EMOȚIE
Înainte de a fi fiziokinetoterapeut sau blogger sunt mamă. Din punctul meu de vedere aceasta este cea mai mare provocare. Dacă în meseria pe care o am aplic ceea ce am învățat în facultate ori în anii care au trecut, în ceea ce privește rolul de mamă , lucrurile sunt mai complicate. Imediat după ce a venit pe lume micuța noastră făceam haz de necaz și întrebam cine îmi poate oferi un manual de mămică ...
Anii au trecut și am înțeles că acest rol se învață din mers și că este normal să greșesc și să am temeri. Cel mai important este însă, să îti asculți instinctul. Binevoitori care să te îndrume găsești la tot pasul . Tu trebuie doar să faci ceea ce știi: să îți iubești copilul, să îl alinti, să îl strângi în brațe, să îi duci mărul în cameră,să îi cumperi cadouri sau să te joci cu el. Important este ca voi doi să vorbiți aceeași limbă a iubirii. Este ceea ce va face să ai un copil sănătos, atât fizic,cât și emoțional.
Iar dacă se dă cu fundul de pământ, lăsați-l să o facă! Respiri adânc, îi spui că îl înțelegi, că știi ce simte ( doar și tu ai momente când îți vine să faci la fel...) ,îl îmbrățișezi și aștepți să îi treacă. Nu încerca atunci să apelezi la rațiunea lui, pentru că nu o are! Ai în fața ta un mic extraterestru! Nici vorbă de un adult în miniatură... Iar aceste manifestări nu înseamnă nimic altceva decât că voi doi nu rezonati în ceea ce privește limbajul iubirii. Sunt câteva cărți importante pe această temă ("Cele 5 limbaje de iubire ale copilului",de Garry Chapman este una de referință) ,nu sunt eu cea mai în măsură să dau sfaturi . Eu doar vă povestesc câteva lucruri pe care le-am experimentat ... La cei aproape 12 ani pe care îi are fetița noastră, limbajul de iubire este timpul petrecut împreună: citim, creăm diferite lucrusoare, gătim...
Ei bine da, gătim amândouă! Și n-o să vă vină să credeți cât de bună este mâncarea! Dar știți de ce? Pentru că are un ingredient secret: iubirea... Și pentru că nu există expresia " nu ai voie ". Atunci când copiii aud aceste cuvinte parcă sunt teleghidati. Li se aprinde beculețul roșu și își canalizeaza toată energia și imaginația pentru a obține acel ceva interzis. De aceea el are voie să își dorească orice aliment...chiar și acadele! Depinde doar de noi, ca mame/ parinti cum gestionam aceste momente . Trebuie să îl facem să înțeleagă necesitatea acelui aliment sau inutilitatea lui. Altfel, el va acumula frustrare, pe care o va refula la vârsta adultă. Din cauza greșelilor noastre. Copilul își imită părintele: dacă mă vede mancand mere, va cere mere; dacă eu rontai chipsuri, își va dori chipsuri . Este cel mai simplu exemplu. Dacă eu în loc să îi pregătesc pachetelul pentru școală sub pretextul că nu am timp, dându-i bani să își cumpere ceva îi transmit non-verbal faptul că e în regulă așa...
Doar că nu este! Ai făcut un copil, asumă -ți acest lucru! Fă-ți timp ! Doar de tine depinde viitorul lui! Ceartă-te cu lumea întreagă dacă este nevoie, dar fii lângă el!
Greșelile de acum se vor răsfrânge în viitor. Gândește-te ce faci tu atunci când ești nervoasă/ stresată/frustrată/emoționată... Mie mi-e poftă de dulce...simt nevoia să mă relaxez, să fiu răsfățată... Și atunci respir adânc , încerc să rezist tentației și să îmi rezolv starea emoțională. Cel mai simplu este să nu am în preajmă nimic dulce... Și-mi trece...
Acum,să nu credeți că totul este simplu și perfect . Dar este important să ceri ajutor de la persoane avizate și să selectezi sursele de informare.
Eu vreau să îi mulțumesc doamnei doctor Mădălina Indrie, medic primar Diabet zaharat , Nutritie și Boli Metabolice, Specialist în Obezitate, pentru informațiile oferite în cadrul evenimentului " Alimentația copilului între parenting și hrană sănătoasă ".
P. S. Am constatat că sunt o mamă perfect normală sau, mai bine zis, sunt o mamă perfect de imperfectă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu